Grupul deputaţilor tineri, susţinuţi din umbră de Victor Ponta şi Miron Mitrea, nu a reuşit să-l debarce pe Hrebenciuc.
Viorel Hrebenciuc a intra în şedinţa grupului de deputaţi cu mari emoţii. Emoţii vizibile pe faţa lui chiar de dimineaţă, dinainte de şedinţa Biroului Permanent al PSD.Tensiunea a fost maximă şi la începutul şedinţei, nici măcar simpatizanţii săi nu-i dădeau mari şanse să câştige la vot funcţia de lider. Deşi este un deputat şters, destul de absent din activitatea partidului în cameră, Ioan Munteanu, contracandidatul lui Hrebenciuc, purtase negocieri pentru voturi încă de acum două săptămâni, şi numărase, la sfârşitul săptâmânii trecute, peste 60 de promisiuni de susţinere pentru şedinţa de ieri. Nucleul dur al susţinătorilor săi a fost grupul deputaţilor tineri controlaţi de Victor Ponta şi cei afiliaţi lui Miron Mitrea.
Grupul lui Adrian Năstase se anunţa a înclina balanţa tot în favoarea lui Munteanu, însă, după votul de ieri, se poate spune că au funcţionat întâlnirile avute în ultimele zile între Hrebenciuc şi Năstase.
ÎNCEPUT FURTUNOS
Încă de la începutul şedinţei, grupul Ponta a ţinut să anunţe că se opune realegerii lui Hrebenciuc în funcţia de lider al deputaţilor, încercând să provoace un vot negativ, acuzându-l pe sforarul partidului că în ultimul an s-a aflat în topul chiulangiilor de la Parlament, deci nu îşi mai justifică poziţia. "Nu vom vota cu Viorel Hrebenciuc", a spus Nicu Bănicioiu din capul locului. Acuzatul a dat replica, explicând că a lipsit atât de mult în sesiunea parlamentară trecută din cauză că a fost şeful de campanie al lui Mircea Geoană şi a fost obligat să se ocupe mai mult de partid.
Însă, abil, Hrebenciuc a ţinut să amintească de avantajele prezenţei sale în fruntea grupului parlamentar, respectiv calitatea lui de "rezolvator" de probleme, trimitere la faptul că pesediştii care au o solicitare sau o nevoie, de orice fel, se duc de obicei la el pentru a găsi o rezolvare. "Deputaţii mai vechi mă ştiu că eu rezolv multe probleme", a spus Hrebenciuc, în încercarea de a-i momi pe adversari cu promisiunea rezolvării unor probleme viitoare.
SCOR STRÂNS
Probabil făcuse aceste promisiuni şi în cadrul negocierilor purtate de la om la om de el în ultimele zile cu toţi deputaţii, pentru că, deşi opoziţia era puternică, votul i-a fost favorabil. Ce-i drept, a fost un vot extrem de strâns, semn că există un curent puternic ostil grupării Geoană-Hrebenciuc de la vârful partidului. Ioan Munteanu a adunat doar 43 de voturi, pentru Hrebenciuc votând 59 dintre deputaţi. Surse din grupul PSD au declarat pentru Jurnalul Naţional că gruparea deputaţilor tineri care promisese sprijin pentru Munteanu nu s-a ţinut de cuvânt.
"Votul a arătat clar că grupul tinerilor a fost spart şi că degeaba îţi promite unul că votează cu tine, că pe urmă te trădează. Revolta grupului deputaţilor tineri s-a fâsâit", au spus sursele citate. Hrebenciuc declarase de dimineaţă că a purtat negocieri cu tinerii: "Am mai vorbit cu unii şi cu alţii. Dezamăgit, Ioan Munteanu a declarat după vot că el «nu a avut posibilitatea să se întâlnească cu nimeni nici pe la Snagov, nici pe la Braşov», aluzie la negocierile intense purtate de adversarul său.
Tot în şedinţa de ieri deputaţii au decis ca Adrian Năstase să ocupe postul de vicepreşedinte în Biroul Permanent al Camerei, iar pentru celălalt post de vicepreşedinte, eliberat de Daniela Popa de la PC, l-au votat pe Mircea Duşa. Contracandidaţi pentru funcţie au fost Aura Vasile, care a pierdut însă la o diferenţă de numai 5 voturi, Bogdan Niculescu Duvăz a obţinut 22 de voturi «pentru», iar Marian Sârbu - 11 voturi."
PNL îl păstrează pe Tăriceanu
Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat ieri că va asigura în continuare şefia deputaţilor liberali.
"Astăzi (ieri - n.r.), doi dintre colegi şi-au anunţat retragerea din funcţiile pe care le ocupau - Gigel Ştirbu din funcţia de secretar al grupului parlamentar şi Andrei Gerea din funcţia de vicelider. Funcţiile au fost ocupate de George Dumitrică, pentru funcţia de secretar al grupului şi Adriana Săftoiu, pentru funcţia de vicelider. Săftoiu este vicelider responsabil cu comunicarea", a susţinut Călin Popescu Tăriceanu. El a mai spus că va asigura în continuare conducerea grupului deputaţilor PNL, menţionând că şi la şefia comisiilor rămân aceleaşi persoane: Paul Victor Dobre la Comisia pentru muncă, Relu Fenechiu la Comisia IT şi Cristina Pocora la Comisia de abuzuri.
"Probabil că o să mai facem anumite mişcări la nivelul comisiilor, să ocupăm locurile care sunt libere pentru că avem interesul ca prezenţa noastră să fie una consistentă la comisii pe care noi le considerăm importante", a precizat Tăriceanu.
Boc le-a cerut senatorilor să se desfiinţeze
Venit să le prezinte priorităţile legislative ale Executivului pentru noua sesiune parlamentară care a început ieri, premierul Emil Boc (foto) le-a cerut senatorilor să se mobilizeze şi să pună pe hârtie "cadrul" pentru aplicarea rezultatelor referendumului şi desfiinţarea Senatului.
"Sper că această sesiune va deschide cadrul de aplicare a ceea ce românii au votat la referendum, reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral", li s-a adresat Boc de la tribună senatorilor.
Dan Marinescu/Jurnalul Naţional
Solicitarea premierului nu le-a picat deloc bine aleşilor, Puiu Haşotti anunţând clar că liberalii nu sunt de acord cu desfiinţarea Senatului, ei apreciind că referendumul a fost unul manipulator şi electoral. "Ar trebui să fim ceva mai nuanţaţi în această privinţă, liberalii sunt de acord cu reforma constituţională, dar vă spunem clar că nu sunt de acord cu desfiinţarea Senatului", a spus Haşotti, amintindu-i premierului că, potrivit Constituţiei, Guvernul răspunde în faţa Parlamentului, şi nu invers.
"Prin urmare, niciodată nu aţi avut în birou acel bici de care vorbeaţi în relaţia cu Parlamentul", a conchis liberalul. Ca să-i îmbuneze, după ce tocmai le ceruse sprijinul pentru a adopta diverse proiecte, Boc le-a dat asigurări că teza că s-ar desfiinţa Senatul "nu are acoperire", "putând fi la fel de bine vorba de Camera Deputaţilor".
Aniela Nine