x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Hrebenciuc: "Nu e nevoie de sânge, azi, în partid"

Hrebenciuc: "Nu e nevoie de sânge, azi, în partid"

04 Feb 2010   •   00:00

Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat, astăzi, la Consiliul Naţional, că observă o atmosferă destul de încărcată în ceea ce priveşte reuniunea social-democraţilor. Hrebenciuc a precizat că nu este nevoie de sânge în partid şi a făcut apel la încetarea confliectelor din perioada 2004-2009.



"Atmosfera este destul de încărcată, după cum s-a văzut. Nu cred că azi avem nevoie de sânge în partid. Conflictele din perioada 2004-2009 trebuie să înceteze. Nu este timpul orgoliilor în PSD. Nu trebuie să facem propagandă la televizor înjurând partidul, trebuie o diacuţie bărbătească în interiorul partidului, ca între colegi, nu ca între duşmani", a spus Hrebenciuc, citat de Mediafax.

El a precizat că, încă din decembrie, au apărut o serie de analize pro şi contra, funcţie de interesele celor care le făceau, pe seama alegerilor prezidenţiale.

"Nu vreau să influenţez starea colegilor. Nu fac comentarii personale. Fiecare să îşi spună părerea. Îmi rezerv dreptul de a răspunde la întrebări. Fiecare dintre colegi ştie care au fost rezultatele obţinute în judeţe", a mai spus Hrebenciuc.

El a arătat că a distribuit membrilor Consiliului Naţional analiza alegerilor făcută de el şi de secretarul general al PSD Liviu Dragnea şi a precizat că va interveni doar pentru a răspunde întrebărilor legate de aceasta. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic