x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ÎCCJ: Sebastian Ghiţă, Mircea Cosma şi Vlad Cosma rămân sub control judiciar

ÎCCJ: Sebastian Ghiţă, Mircea Cosma şi Vlad Cosma rămân sub control judiciar

20 Aug 2015   •   20:50
ÎCCJ: Sebastian Ghiţă, Mircea Cosma şi Vlad Cosma rămân sub control judiciar

Deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi preşedintele CJ Prahova Mircea Cosma rămân sub control judiciar după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a respinse joi contestaţiile faţă de prelungirea măsurii în dosarul "Herţanu".

Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma, Mircea Cosma, şi Iulian Herţanu - cumnatului premierului Victor Ponta - sunt urmăriţi penal sub control judiciar în dosarul de deturnare de fonduri europene în cadrul lucrărilor de extindere a canalizării din oraşul prahovean Comarnic.

Ghiţă este acuzat că a făcut demersuri (intervenţii pentru numirea în funcţii a unor persoane, obţinerea de informaţii confidenţiale) la nivelul unor funcţionari ai SC Hidro Prahova SA şi a exercitat intervenţii asupra directorului general al acestui agent economic pentru a determina atribuirea nelegală a contractului către asocierea Grossman - Euro Construct.

În acest dosar, Sebastian Ghiţă este urmărit penal pentru sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată.

De asemenea, Mircea şi Vlad Cosma sunt acuzaţi că au sprijinit acest grup infracţional organizat prin intervenţii la nivelul unor funcţionari din cadrul Hidro Prahova, inclusiv la nivelul conducerii acestei societăţi.

AGERPRES  

×
Subiecte în articol: sebastian ghita