x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bolojan, despre tensiunile din coaliție: Responsabilitatea mea este să fac ce trebuie pentru România

Bolojan, despre tensiunile din coaliție: Responsabilitatea mea este să fac ce trebuie pentru România

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2026   •   18:32
Bolojan, despre tensiunile din coaliție: Responsabilitatea mea este să fac ce trebuie pentru România
Sursa foto: Răspunsul lui Bolojan la tensiunile din Coaliție: Partidele au dreptul la consultări, eu aplic programul asumat

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, joi, la Bruxelles, că nu poate comenta declarațiile politice privind tensiunile din coaliție, subliniind că responsabilitatea sa este să se concentreze pe implementarea programului de guvernare și că este și va rămâne un conservator liberal.

Întrebat despre declarațiile liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a spus că va extinde consultarea internă în partid pentru a decide dacă PSD va rămâne în coaliție și că nu l-a simțit pe Ilie Bolojan ca fiind premierul coaliției, ci mai degrabă al USR, prim-ministrul a spus: „Sigur, partidele politice și liderii politici au dreptul să-și facă consultările interne așa cum consideră de cuvință, au dreptul să facă declarații, asta este opțiunea lor. Responsabilitatea mea și obligația ca premier este ca atât timp cât sunt pe acest post să fac ceea ce trebuie pentru România și asta am încercat și în aceste zile”.

„Să respect cetățenii noștri, respectându-i pe cetățeni înseamnă să respecți planul pe baza căruia s-a format acest guvern, adică programul de guvernare, să respecți partenerii și să urmărești ca programul care a fost anunțat să fie pus în practică. Și ceea ce am făcut în aceste luni nu a fost decât să respect programul de guvernare să-l pun în practică. Asta este ceea ce pot să vă spun legat de aceste declarații”, a spus Bolojan.

Totodată, întrebat dacă se consideră un premier userist și populist, Bolojan a declarat: „Am încercat să fiu, în toată această perioadă, un premier responsabil pentru țara noastră. Și am mai spus, ordinea mea de priorități va fi întotdeauna comunitatea, în cazul acesta, țara noastră. Apoi aspectele care țin de partide, de filiații și așa mai departe”.

„Cu siguranță, cei care mă știu, știu că, fiind președintele PNL și fiind de 30 de ani membru PNL, în timp ce alții rătăceau prin zona politică, înseamnă că am niște principii. Sunt un conservator liberal și asta voi rămâne întotdeauna”, a completat premierul.

„Nu pot să interzic oamenilor politici să facă declarații, să-și spună părerile. Ăsta este dreptul lor. Obligația mea este să fac ceea ce trebuie pentru România, cât timp sunt pe această funcție. Și cetățenii noștri vor judeca dacă respectarea înțelegerii, seriozitatea, asumarea unor responsabilități dificile în perioade în care alții fugeau de aceste responsabilități sunt bune sau sunt rele. Dar până atunci trebuie să facem ceea ce trebuie pentru țara noastră”, a încheiat Bolojan.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Ilie Bolojan coalitie tensiuni
Parteneri