Preşedintele de onoare al PSD este de păere că desemnarea lui Victor Ponta ca premier este firească, pentru că Traian Băsescu nu putea ignora votul popular. Pe de altă parte, Iliescu spune că, dacă Băsescu se va menţine pe linia năravurilor binecunoscute, sigur va fi o nouă tensiune în relaţiile cu Executivul.
În opinia fostului şef al statului, desemnarea lui Victor Ponta ca premier este "o decizie normală, firească şi fără posibilitate de echivoc, pentru că rezultatul votului a fost din acest punct de vedere covârşitor".
"Cândva (Traian Băsescu) a spus că nu-l va desemna nicicând pe Ponta, dar dincolo de opţiunile lui personale şi de resentimentele personale, e un vot popular, pe care nu-l putea ignora. Iar ceea ce a spus rezultă că Ponta îndeplineşte aceste condiţii", a declarat preşedintele de onoare al PSD la RFI.
Ion Iliescu consideră că "dacă (Traian Băsescu) va manifesta realism şi va lua în considerare o situaţie de fapt, poate să asigure o convieţuire firească. Dacă se va menţine pe linia năravurilor binecunoscute, sigur va fi o nouă tensiune în relaţiile cu Executivul. Eu sper să devină mai realist, pentru că viaţa şi opţiunea electoratului îi impune o anumită ţinută".
"Misiunea lui (Ponta) e cea mai grea acum, împreună cu aliaţii să găsească o echipă pe măsură în ce priveşte guvernarea ţării. Nu-i o treabă simplă pentru nimeni şi cu atât mai mult pentru el, un om tânăr, cu experienţă mai puţină în viaţa de stat şi care trebuie să înveţe. Dar a dovedit capacitate în învăţare, aşa că sunt din acest punct de vedere optimist", a continuat Ion Iliescu.
Preşedintele de onoare al PSD cere promovarea profesioniştilor în Guvern, "indiferent de carnetul de partid".
"Trebuie să se îmbine interesele celor care participă la alianţa de guvernare. Pe de altă parte, în cadrul acestei alianţe trebuie să se judece lucrurile cu realism, adică important este indiferent de carnetul de partid şi avem de unde, să fie selectaţi miniştrii cei mai potriviţi, care la rândul lor să-şi formeze echipe din profesionişti. Nu trebuie să ne mai jucăm cu opţiunile personale, cu resentimente personale, ci să promovăm oamenii care răspund nevoilor fiecărui departament în parte", a conchis Ion Iliescu.