x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iliescu vrea alianţă PSD-PNL

Iliescu vrea alianţă PSD-PNL

de Adriana Duţulescu    |    04 Oct 2010   •   00:00

Comitetul Executiv al PSD, desfăşurat la Palatul Parlamentului, nu a mai dezbătut rezoluţia privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, din cauza decesului mamei sale, însă liderii partidului s-au ciorovăit din cauza prezenţei lui Mircea Geoană la evenimentele oficiale alături de şeful statului. Victor Ponta i-a cerut lui Geoană să nu mai participe la evenimentele de la Palatul Cotroceni, chiar dacă este preşedinte al Senatului.

"O să-l rog pe dl. Geoană pe cât posibil să-i evite pe cei de la PD chiar şi la chestii oficiale. Foarte multă lume mi-a spus că sunteţi la jurământ la miniştrii ăştia şi eu le-am explicat că sunteţi preşedintele Senatului şi că este normal să fiţi la jurământ, dar arată ca dracu, între Roberta şi Boc..", i-a spus liderul PSD Victor Ponta preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al PSD. "Arată ca naiba să staţi între Roberta şi Boc şi noi îi înjurăm. Poate îl trimiteţi pe domnul Meleşcanu. E o chestie strict de imagine şi probabil reuşim să ne îndreptăm", a insistat Victor Ponta.

Ion Iliescu a spus în cadrul CEx, că actuala criză nu poate fi depăşită decât printr-o alianţă cu PNL pentru înfrângerea actualei puteri, chiar dacă liberalii sunt adversari ideologici "esenţiali". "Sigur că stăm pe poziţii diferite. Acum avem o situaţie dată, când până şi liberalii sunt antrenaţi în această bătălie împotriva unei conduceri politice a ţării care a pus în pericol din toate punctele de vedere şi democraţia şi statul de drept. Criza în care ne aflăm nu poate fi depăşită fără înfrângerea acestei conduceri. Asta ne impune să mergem într-o alianţă cu acest partid de dreapta, PNL, care a fost şi va rămâne adversarul nostru ideologic esenţial, dar trebuie să înţelegem momentul politic", a spus Iliescu.

Fostul preşedinte a explicat că o astfel de alianţă împotriva PDL nu înseamnă că social-democraţii trebuie să facă vreo concesie faţă de liberali. "Este mai important pentru ţară să realizăm acest lucru şi să nu lăsăm dreapta să se refacă şi să menţină o situaţie inacceptabilă. Să înţelegem acest lucru cum trebuie", a spus preşedintele de onoare al PSD. El a atacat PDL pentru repartizarea discreţionară a fondurilor, pledând pentru o "ofensivă puternică" împotriva Guvernului. "Se vede că PDL, care are 900 de primari, faţă de 1.100 ai PSD, încasează mai multe fonduri decât toţi ceilalţi luaţi împreună, şi PSD şi PNL şi UDMR. Iată, UDMR primeşte mai mult decât PSD la baze sportive. Propun cei care merg la televiziuni să meargă cu asemenea grafice, să le prezinte, să pornim o ofensivă puternică", a spus fostul preşedinte.

Nu în ultimul rând, Iliescu s-a referit şi la problema normei de reprezentare în cadrul Congresului, subiect care a fost amplu dezbătut de pesedişti şi care a stârnit critici din partea unor lideri locali, solicitând ca printre delegaţi să există şi reprezentanţi ai revoluţionarilor. "Oamenii se simt un pic cam marginalizaţi", a explicat liderul onorific.

×
Subiecte în articol: politic