In incercarea disperata de a convinge cat de necesar este proiectul de reorganizare administrativa a tarii propus de PDL, premierul Boc a iesit ieri la postul public de radio pentru a-si atrage presa de partea sa. Iar argumentul suprem a lui Boc a fost ca reorganizarea administrativa vizeaza si interesele jurnalistilor. "Aceasta discutie (privind regionalizarea – n.r.) trebuie continuata pentru a vedea aspectele pozitive si a incerca sa raspundem la toate acuzatiile sau dezinformarile care apar pe piata, pentru ca va fi o ofensiva generala impotriva proiectului, deoarece ii afecteaza pe toti, inclusiv pe jurnalisti ii afecteaza in ultima instanta. Ganditi-va ca intr-un judet, municipiu resedinta de judet, se va pune intrebarea: mai trebuie sa existe un post de televiziune acolo, un ziar judetean de acolo? Si ei vor fi impotriva la prima vedere, pentru ca ii afecteaza direct, ca interes. Ganditi-va cate alte interese sunt afectate", a spus Boc la RRA. Desi moderatorul i-a atras atentia ca presa este impartita pe audiente, si nu pe judete, Boc si-a continuat pledoaria, spunand ca prin acest proces practic sunt foarte multe interese afectate.
Cum jurnalistilor le-a aratat pisica, seful Executivului a incercat una si cu electoratul, sperand sa scape astfel de obligatia unui referendum national inainte de a trece la reorganizarea administrativa. El a spus ca viitoarele judete mari, propuse prin reorganizarea administrativa, vor putea fi denumite de noile consilii judetene alese in urma alegerilor din luna iunie 2012. "Propunerea pe care o supun dezbaterii este urmatoarea: nu trebuie Bucurestiul, dupa parerea mea, sa stabileasca cum se va numi judetul care va cuprinde cinci judete existente astazi in regiunea de nord-vest, si ma refer aici la Cluj, Bihor, Maramures, Bistrita, Salaj. Nu cred ca este treaba Bucurestiului sa spuna cum se va numi acest judet. Anul viitor, in iunie, vor avea loc alegeri pentru Consiliul Judetean nou-creat daca reusim aceasta reforma administrativa, si dupa ce se alege noul Consiliu Judetean mai mare pe aceste cinci judete actuale, el se aduna si stabileste denumirea judetului respectiv, iar noi doar o validam prin hotarare de guvern la Bucuresti. Cred ca este una dintre solutii pentru a da posibilitatea si celor de la nivel local sa isi stabileasca denumirea pentru noul judet", a spus Boc.
Cu alte cuvinte, le-a transmis Boc alegatorilor, nu faceti scandal, acceptati, ca veti avea si voi un cuvant de spus.