x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică In loc de fuziune, incepe scandal mare in alianta

In loc de fuziune, incepe scandal mare in alianta

de Oana Stancu Zamfir    |    27 Feb 2006   •   00:00
In loc de fuziune, incepe scandal mare in alianta

Dupa ce liberalii au decis ca fuziunea cu PD nu este posibila, a inceput sa ploua cu acuze grave dinspre democrati si Basescu. Liberalii nu se lasa calcati pe coada.

  • Avertismentul premierului
  • Somatii si amenintari pentru PD

    In conflictul cu PNL, Traian Basescu scapa o marturisire: ""Alianta D.A. nu a castigat alegerile""

    Presedintele Traian Basescu a dat ieri replica liberalilor in urma rezolutiei in care acestia propun, printre altele, alegerea presedintelui de Parlament si desfiintarea CSAT. "Un partid desprins de realitate", ii eticheteaza Basescu PNL. Prilej cu care si recunoaste ca a facut un guvern cu o alianta care nu castigase alegerile.

    Invitat ieri de TVR, la emisiunea lui Iosif Boda, presedintele Traian Basescu a dat o replica usturatoare PNL, calificandu-l drept desprins de realitate. Basescu a facut trimitere la rezolutia adoptata vineri de Delegatia Permanenta a PNL, in care proiectul fuziunii cu PD era mai degraba respins categoric, in plus fiind propuse masuri precum trecerea la o republica parlamentara in care seful statului sa fie ales de Legislativ sau desfiintarea CSAT, "institutie de inspiratie sovietica", si preluarea actiunilor sale de Guvern. In replica, Basescu acuza PNL ca nu isi vede de problemele reale ale tarii, si ca nu prea are cu ce se lauda din guvernare. "M-a ingrijorat mult cat de departe este un partid, component al Aliantei D.A., de realitatea imediata. Se vorbeste de mutat CSAT, institutie de tip sovietic, si tot acolo se contrazic - dar atributiile trebuie mutate in alta parte. Cand noi avem probleme la educatie, la sanatate, in justitie, la interne, probleme majore in pregatirea Ministerului Agriculturii pentru a absorbi fonduri... E incredibil cat de departe putem sa fim unii de altii. Era un partid care tot ieri ma anunta ca ma va sustine la alegerile prezidentiale in 2009. Dar nu se gandeste ca in 2008 sunt alegeri parlamentare ori pe ce au facut deocamdata la alegerile parlamentare nu stiu daca vor avea cu ce sa se laude foarte mult. Incredibil cat de departe suntem de realitati. Sau sa-i spui poporului roman - asta te framanta pe tine - sa alegem presedintele in Parlament. Pai, cred ca ar pica o astfel de propunere de modificare a Constitutiei, iar un astfel de partid nu poate fi etichetat decat ca ar fi desprins de realitatile poporului roman", a tunat Basescu. Pe un ton dramatic, seful statului a anuntat ca "foarte curand" va chema partidele aflate la guvernare la o discutie in care sa spuna clar: "le preocupa educatia, securizarea frontierei, agricultura, turismul sau le preocupa altceva - o batalie interna".

    Alte trei sageti au fost indreptate spre PNL de Basescu si cand a anuntat ca sprijna modificarea Constitutiei, dar dupa interesele poporului roman, nu dupa interese ale unor persoane, cand a aratat ca el face presiuni publice in mod transparent, "nu din alea cu telefoane si aranjamente", dar si cand a recunoscut - cu nota de avertisment insa - ca alegerile au fost castigate de el si ca si-a asumat "cea mai mare responsabilitate pe care si-a asumat-o vreun presedinte dand un guvern cu o formatiune politica - Alianta D.A., care nu castigase alegerile".

    STATUL POLITIENESC. Basescu si-a varsat oful si in privinta unui alt lucru ce i-a fost imputat: crearea unui stat politienesc. "Daca as avea sentimentul ca sunt ascultat la mine acasa sau la Cotroceni, m-as duce in fata Parlamentului si as cere desfiintarea serviciilor", a declamat el, reluand afirmatia ca s-a creat o "psihoza" cu ascultatul telefoanelor, iar cine face asta ilegal trebuie sa mearga "la puscarie". Basescu a mai aratat ca e o "ineptie" si acuzatia ca indreapta Romania spre un stat totalitar, fapt care ar izola-o de UE si NATO, acuzandu-i pe cei care vorbesc de statul politienesc ca inteleg confuz functionarea institutiilor statului. "Stat politienesc inseamna verificarea conturilor? Pai, e scris in lege. Nu stiu daca e bine sau e rau, dar scrie in Legea spalarii banilor ca depunerile mai mari de 10.000 de euro se verifica. Nu cred ca e o crima, ci o practica in toate statele democratice", a spus Basescu despre solicitarea Parchetului de verificare a conturilor unor persoane fizice si firme, printre care si premierul Tariceanu, in dosarul Patriciu.

    SUSPICIUNI ASUPRA JUDECATORILOR
    Seful statului a dat o replica si acuzatiilor care i se aduc pentru sprijinul acordat procurorilor in timp ce la adresa judecatorilor are numai critici. El a aratat ca se bazeaza pe inspectiile UE facute la Parchet, in speta la DIICOT si DNA, de specialisti germani si francezi, iar "rezultatele sunt bune din punct de vedere al modului in care sunt intocmite dosarele si al documentatiei care se afla la dosar". In privinta instantelor, Basescu a amintit ca avem 85 de procese pierdute la CEDO cu sanctiuni majore pentru Romania, pe "procese simple, legate de proprietate, care se puteau rezolva corect in Romania", dar si cazul Bancorex, care, spune el, este "un caz clasic care spune totul despre judecatori". "Doua miliarde de euro devalizati si nu gasim vinovatii in instanta. Mai mult, pentru cei care au fost cumva suspectati, stabileste instanta sa le platim si daune, salariile din urma", a aratat presedintele.
  • ×
    Subiecte în articol: basescu politic