Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
CORESPONDENŢA DIN WASHINGTON.
Obama preşedinte! Un vis devenit realitate sub privirile a milioane de oameni adunaţi la Washington, sub ochii lumii întregi.
O INAUGURARE TÂRZIE. Barack Obama a devenit preşedintele Americii cu
cinci minute mai târziu decât timpul prevăzut. Am pus vina pe
respectatul pastor Rick Warren, care a rostit rugăciunea naţională
într-un ritm mai lent. Cinci minute peste ora 12.00 au părut o
eternitate pentru mulţimea din faţa Capitoliului.
ÎN AMMAN SE SĂRBĂTOREŞTE. În dimineaţa Inaugurării te trezeşti cu acelaşi sentiment de bucurie ca în dimineaţa Crăciunului, sau a celei mai importante sărbători. Nu m-a trezit ceasul, ci telefonul. Un prieten afacerist din Orientul Mijlociu sună să ne spună cât de încântat este el de ceea ce se petrece astăzi în America. ”Mă uit la televizor, prietenii mei, şi mă gândesc la voi. Cât de fericiţi trebuie să fiţi, cât de mîndri de ţara voastră”, a spus prietenul Ahmed. Apoi îşi aminteşte că singura dată când a fost martorul unui eveniment împortant în America a fost întoarcerea navei spaţiale Apollo 13. ”Îmi amintesc că oamenii erau foarte entuziasmaţi şi bucuroşi, însă ceea ce văd astăzi în America întrece orice imaginaţie. Aici, în Amman, oamenii sunt atât de bucuroşi încât nu-mi vine să cred, am simţit nevoia să sun, să ascult pe cineva care respiră evenimentul american”.
EXEMPLU PENTRU COREEA. Pur noroc, staţia de metrou din East Falls Church nu-i aglomerată. În schimb, trenul e plin. A durat aproximativ 45 de minute să ajungem până în Foggy Bottom, cea mai apropriată staţie de metro de zona National Mall, 1 kilometru. Timpul lung până la destinaţie a fost prilej pentru toată lumea din vagon să vorbească, să socializeze. În dreapta mea, Kim citeşte cartea lui Barack Obama, ”Dreams from my Father”. ”Am plătit 50 de dolari, sunt scumpe cărţile aici,” spune omul. E prima dată când vine în America, împreună cu soţia şi şapte discopoli de-ai săi. Este pastor din Coreea de Sud şi a călătorit în peste 40 de ţări. Însă abia acum a simţit că este pregătit pentru America. ”Mi-am adus discipolii să vadă învestirea, să vadă preşedintele şi ceea ce va fi, poate, începutul schimbării lumii. Pentru că trebuie să vadă ca să înţeleagă să facă la fel. Sperăm în Unitate, aşa cum a spus Barack Obama,” a mai spus Kim. Acesta a venit în Statele Unite săptămâna trecută şi prima dată a vizitat New York-ul.
CE SĂRBĂBOARE! În ziua învestirii, străzile din Washington DC sunt baricadate cu Humvee-uri, iar accesul este restricţionat de membrii Gărzii Naţionale. Oamenii se deplasează spre National Mall pe jos, pe biciclete sau traşi de biciclete contra ”modestei” sume de 20 de dolari. Bişniţarii au prins loc pe trotuar, umăr la umăr, ca la bazarul de duminică. Dar ce atmosferă de sărbătoare! Autovehiculele militare sunt în contrast cu atmosfera, străzile nu sunt împodobite pentru paradă, nici cu baloane sau confetti, ci pur şi simplu sunt energia pozitivă a oamenilor, zâmbetele de pe feţele lor. La Intrarea în National Mall oamenii te întâmpină de-a dreptul cu braţele deschise. Te îmbrăţişează şi-ţi urează un nou început mai bun. Unii plâng: femei în toată regula, îmbrobodite şi cu lacrimi aproape îngheţate pe obraji. A trebuit să întorc capul, să nu mă mai uit la ele, pentru că altfel aş fi început şi eu a plânge.
SACRIFICIUL SUPREM. Am întâlnit oameni care au aşteptat la Mall încă de la ora 02.00 dimineaţa. Sunt îngheţaţi până-n măduvă şi nu se mai mişcă din loc. Se roagă să reziste până după depunerea jurământului preşedintelui Obama, ca să nu rateze tot scopul vizitei la Washington. Stau înghesuiţi unii în alţii, respirând sub gulerul hainelor ca să se încălzească. Cel mai greu au suportat frigul cei veniţi din sudul veşnic călduros al Statelor Unite, din Louisiana, Missouri, Alabama sau Florida. Am întâlnit oameni care au regretat alegerea făcută, tocmai din cauza frigului. Aglomeraţia nu a fost chiar atât de mare pe cât m-am aşteptat. M-am putut mişca în susul şi josul Mallului, am putut fotografia în linişte. Totul a fost în regulă până când sus, la Capitoliu, lucrurile au devenit oficiale. Bătălia pe un loc cât mai aproape de ecranele uriaşe, cât mai aproape de Capitoliu, a început. Estimările recente acordate de CNN arată că 1,5 milioane de oameni au fost martori la învestirea primului preşedinte afro-american.
HUIDUIŢII. Intrarea de-acum fostului vicepreşedinte, republicanul Dick Cheney, în scena Capitoliului, în căruţul cu rotile, a fost râsă şi huiduită deopotrivă. La fel a fost întâmpinat şi Bush. Un grup de tineri ce s-au intitulat ”Little Obamas” (micuţii Obama) fac comentarii - pe care le-am considerat rasiste - la adresa fostului preşedinte George W. Bush. ”Dă-ne ţara înapoi, am pierdut opt ani cu tine, e rândul nostru acum!”, au strigat alţii. Mulţimea din jurul meu este una mixtă: turişti internaţionali, afro-americani, asiatici, albi şi latino, toată America.
PREFERAŢII. Cei mai aplaudaţi au fost regina muzicii soul, Aretha Franklin, fetiţele cuplului prezidenţial, Sasha şi Malia şi Barack Obama. De departe, de lângă Washington Monument, am privit alături de milioane, învestirea. Nici imaginea şi nici sunetul nu au fost strălucite, însă diferenţa a fost minimă. Evenimentul a fost sărbătorit cu acelaşi entuziasm atât în loja Capitoliului cât şi la două mile distanţă. Am respirat cu toţii acelaşi aer, ne-am încălzit sub acelaşi soare când n-a suflat vântul şi ne-am fotografiat unii pe alţii. Am spus ”Amin” cu toţii în cor. Am plecat capul spre rugăciune şi-am ascultat fiecare cuvânt din discursul preşedintelui. La 20 ianuarie 2009 am fost americancă.. Pastorul Rick Warren a fost întâmpinat şi el cu huiduieli la început, însă imediat ce şi-a început rugăciunea naţională, oamenii au închis gura şi-au deschis urechile.
CLIPA ISTORICĂ. Miniconcertul de dinaintea depunerii jurământului a durat o veşnicie. Un violoncel şi-o vioară atât de line – atât de mult în contrast cu tensiunea din aer. Mulţimea şi-a ţinut respiraţia când s-au făcut orele 12.00. Între milioanele de oameni puteai să auzi liniştit stomacul revoltat al vecinului din faţă. Aparatele foto au încetat din. Scena „blitz-uit” arată de parcă-i imortalizată pe vecie de îngheţ. Cuvintele jurământului au răsunat în zeci de ecouri, în Washingtonul devenit pustiu după ce tot sufletul s-a adunat în inima capitalei. Pentru mulţi nu a fost decât secunde în numărătoarea inversă pentru un nou început. Aproape că nici n-a mai contat discursul prezidenţial de după, oamenii şi-au aruncat căciulile în aer, s-au îmbrăţişat, au bătut palma. Ironic, când Obama a pomenit de cele două războaie, iar pe ecran a apărut chipul fostului preşedinte, lumea l-a aplaudat pe George Bush. Ceva de genul: ”Îţi mulţumim că nu mai eşti.”
ŞI REALITATEA. Discursul scurt, de doar 20 minute, acordat de Barack Hussein Obama după învestire, a fost bine-primit ... tocmai pentru că a durat puţin şi ne-a scutit de chin. Aproape imediat după ceremonii vremea s-a stricat şi mai rău. Soarele s-a dat după nori, vântul s-a pornit la viscolit, iar temperatura aerului s-a prăbuşit. Ori noi ne-am trezit la realitate şi-am început să simţim.
Cert este că frigul şi lipsa de mâncare vreme de atâtea ore ne-au adus în situaţie disperată. Am mers la unul dintre multele corturi amenajate pentru a oferi mîncare şi băuturi. Şase dolari un amărât de hot-dog, 2 dolari o cafea fierbinte. Stând la rând, o doamnă afro-americană a înmânat ”în secret” bonuri valorice de 10 dolari pentru mâncare. Degeaba am întins mâna de vreo trei ori, femeia m-a ignorat cu graţie. Am urmărit mai atent şi-am observat că ”norocoşii” erau mai degrabă cei de culoare. Fără iz de glumă şi fără exagerare gazetărească, gestul mi-a dat puternica impresie că ”epoca” ajutorului social e pe cale să înflorească. La stand am cerut un hot-dog şi-o cafea femeii, tot o afro-americancă. După ce a tuşit greţos în mănuşa din plastic femeia mi-a aruncat un hot-dog şi mi-a spus că nu mai este cafea deşi în spatele ei un alt vânzător umple două pahare aburinde din termosul uriaş. Aşa că m-am repezit spre cea mai apropiată gură de canal, de unde am simţit căldură, mi-am aşezat fundul îngheţat, am pus palmele pe metalul călduţ şi m-am rugat să mă fac bine ca să ajung acasă. Din zona Mallului Naţional nu s-a putut ieşi decât o oră mai târziu, din cauza prea puţinelor puncte de ieşire. Drumul spre casă a fost unul dureros, de parada Inaugurală nici nu s-a mai pus problema. Am trecut podul deasupra râului Potomac, în statul Virginia, parcă păşind în lumea reală.
GATA LUNA DE MIERE! În timp ce cuplul prezidenţial şi-a organizat o noapte de petrecere la 10 baluri, până la orele 04.00 dimineaţa, la postul de televiziune CNN analiştii au anunţat indirect că luna de miere cu Barack Obama s-a încheiat. Ba că discursul lui a fost ”sec”, nu a avut nici un citat ”memorabil”, că bâlbele din timpul jurământului au fost grave şi poate că la fel va conduce ţara. În mare, mass-media şi-au recăpătat vechea poziţie: ofensiva. Rămâne de văzut ce atitudine vor adopta americanii după luna de miere şi mă tem că răspunsul va veni extrem de repede.
