DOSARE. Serviciul de Informatii Externe a trimis CNSAS dosarele de Securitate ale senatorului PSD Serban Mihailescu si deputatului PNL Mircea Cosea, au declarat, pentru Mediafax, surse apropiate Colegiului. Acestea nu au putut preciza daca e vorba de dosare de urmarire, de retea sau de ofiteri acoperiti, aratand insa ca SIE a promis Colegiului si "dosare de ofiteri la care membrii Colegiului nu au mai avut acces pana acum".
SINDICATE. Federatia Educatiei Nationale (FEN) depune si ea o lista in aglomeratia de la CNSAS. Reprezentantii ei cer Colegiului sa verifice daca au colaborat cu Securitatea mai multi lideri sindicali din invatamant, la nivel national si local.
LUSTRATIE NECONSTITUTIONALA. Legea Lustratiei a trecut de Senat intr-o forma neconstitutionala astfel incat sa nu poata fi aplicata, afirma presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. El vizeaza prevederile conform carora, pentru ca legea se aplica de la intrarea in vigoare, cei vizati trebuie sa demisioneze imediat din functia in care au fost alesi. (Dana Piciu)