x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Înfruntare Iohannis - Grindeanu în CSAT

Înfruntare Iohannis - Grindeanu în CSAT

de Marius Gîrlașiu    |    31 Ian 2017   •   10:19
Înfruntare Iohannis - Grindeanu în CSAT

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu vor tranşa astăzi, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, disputa privind fondurile alocate instituţiilor din domeniul securităţii naţionale în proiectul de buget pentru anul 2017.

 

Guvernul Grindeanu a amânat vinerea trecută adoptarea proiectului de buget pentru anul 2017, după ce preşedintele Klaus Iohannis a acuzat diminuarea bugetelor pentru instituţiile din domeniul securităţii naţionale, dar şi faptul că Executivul nu a avut avizul CSAT pentru tăierea fondurilor. “Asigurarea securităţii naţionale ar trebui să fie o prioritate absolută, şi nu orgoliile politice de moment. Intenţia Guvernului de a reduce aceste bugete reprezintă un gest iresponsabil şi o gravă eroare. Nu ne putem juca niciodată cu siguranţa cetăţenilor, cu securitatea României”, a explicat şeful statului într-o scrisoare transmisă premierului.

Duminică seara, premierul Sorin Grindeanu s-a menţinut ferm pe poziţii şi a anunţat că Guvernul nu-şi va schimba punctul de vedere în privinţa proiectului de buget. "Vom merge marţi (n.r. - azi) la CSAT. Cu toată fermitatea, ne susţinem punctele de vedere şi nu există schimbări. Asta este viziunea noastră pentru 2017", a spus premierul. Întrebat dacă se aşteaptă ca preşedintele să se opună, folosindu-şi dreptul de veto, Grindeanu a spus că, la începutul mandatului său, ar fi fost "mai constructiv", însă începe să devină "sceptic". ”Nu va fi nicio supriză. Sunt sigur că preşedintele nu va fi de acord să se avizeze bugetele respective. Surpriza ar fi să fie de acord. Cred că este o supărare pentru diminuarea bugetului Administraţiei Prezidenţiale”, a reacţionat Liviu Dragnea săptămâna trecută.

 

Bugetul SRI va fi cu 9,4% mai mic în 2017 decât în 2016. În acelaşi timp, SIE, STS şi SPP vor avea bugetele reduse cu aproximativ 10%.

 

Potrivit legii, preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, în vreme ce primul-ministru îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.

×