Inspecţia Judiciară a prelungit până pe 25 august controlul derulat în această perioadă la Direcţia Naţională Anticorupţie. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţase luni că inspectorii îşi vor încheia misiunea pe 11 august, însă verificările se vor prelungi cu două săptămâni. Concluziile controlului de la DNA vor fi aflate, cel mai probabil, în luna octombrie.
Inspecția Judiciară a decis să prelungească controlul pe care îl efectuează la Direcția Națională Anticorupție, întrucât volumul de activitate prevăzut iniţial depășește realitatea „din teren”, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru. „Controlul aflat în derulare la DNA a fost prelungit, prin ordin al inspectorului-șef, până la 25 august, întrucât volumul de activitate previzionat de inspectorii judiciari îl depășește pe cel real, iar timpul stabilit inițial pentru efectuarea controlului este insuficient”, a precizat acesta. Oficialul a mai spus că raportul întocmit în urma controlului va fi transmis Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cel mai târziu pe data de 6 octombrie, după ce în perioada 25 august - 15 septembrie va fi redactat și, ulterior, trimis spre avizare către conducerea Inspec- ţiei Judiciare. Anunţul făcut ieri îl contrazice pe ministrul Justi- ţiei, Tudorel Toader, care anun- ţase luni că, din informaţiile pe care le are, verificările efectuate la Parchetul General și DNA vor fi finalizate pe 11 august. Controlul Inspecţiei Judiciare la DNA a început pe data de 17 iulie, după o solicitare a ministrului Justiţiei. Acesta a cerut Inspecţiei Judiciare o verificare de fond a activităţii manageriale de la DNA și Parchetul General, afirmând că aceste instituţii nu au mai fost evaluate de zece ani. Toader s-a întâlnit cu sindicatele din ANP Tudorel Toader s-a întâlnit, ieri, cu sindicatele angajaţilor din penitenciare care i-au cerut demisia, reproșându-i lipsa de implicare în rezolvarea problemelor din penitenciare. Sindicaliștii cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, eliminarea deficitului de personal, majorarea cu 15% a salariilor, diminuarea orelor suplimentare și „asigurarea unei protecţii reale” pentru angajaţii din penitenciare. Ministrul Justiţiei le-a promis liderilor de sindicat că până joi va avea loc o întâlnire comună între ministru, premier și sindicate, în care se va discuta despre acordarea sporului de 15% pentru angajaţii din penitenciare. „În ceea ce prive ș t e condiţiile de lucru, răspunsul pe care ni l-a dat ministrul este nesatisfă- cător. În continuare lipsește un plan serios de investiţii în îmbunătăţirea condiţiilor de lucru. Am insistat că, dacă condiţiile din penitenciare sunt improprii, aceleași condiţii sunt improprii și pentru angajaţii din penitenciare”, a spus Sorin Dumitrașcu, lider de sindicat în ANP, la finalul discuţiilor.
Ministrul Justiţiei va anunţa pe 23 august pachetul de modificare a legilor Justiţiei care va cuprinde „schimbări de fond, nu de formă”, potrivit acestuia.