x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Întâlnire a liderilor PNL și PSD, la Palatul Parlamentului - surse

Întâlnire a liderilor PNL și PSD, la Palatul Parlamentului - surse

04 Noi 2021   •   11:07
Întâlnire a liderilor PNL și PSD, la Palatul Parlamentului - surse
Sursa foto: Lucian Alecu

Întâlnirea liderilor PNL și PSD pentru formarea unei eventuale majorități guvernamentale va avea loc joi, la ora 13.00, la Palatul Parlamentului, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerile celor două formațiuni politice.

„Ne vom întâlni la 13.00, la Palatul Parlamentului”, au precizat pentru MEDIAFAX surse politice.

Potrivit unor surse social-democrate, din delegația PSD vor face parte președintele formațiunii, Marcel Ciolacu, secretarul general, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte, precum și vicepreședintele Mihai Tudose.

„Legătura cu PSD este ținută de președintele partidului cu președintele Partidului Social Democrat. Nu știu exact care este ora. În mod normal, în această seară vom sta de vorbă și cu cei din PSD. Nu avem o oră și o locație. Vă pot spune sigur că eu și dl. Flutur nu vom merge în Kiseleff (sediul central al PSD - n.r.). Putem să ne vedem oriunde. Și la în parc”, spunea miercuri liberalul Rareș Bogdan.

Atât liderii PNL, cât și cei ai PSD, susțin că propria formațiune trebuie să dețină funcția de premier.

Liderii PNL s-au întâlnit, miercuri, tot la Palatul Parlamentului, cu reprezentanții USR.

„Explorăm dacă este posibil sau nu să refacem coaliția, iar PNL va trebui să decidă acest lucru după întâlnirea cu PSD”, a afirmat liderul USR, Dacian Cioloș, după întâlnirea cu liderii liberali.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pnl-psd