x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Într-un an de la alegeri, AUR și-a dublat scorul electoral. PNL a pierdut 9 procente. USR aproape că nu mai există

Într-un an de la alegeri, AUR și-a dublat scorul electoral. PNL a pierdut 9 procente. USR aproape că nu mai există

de Ion Alexandru    |    11 Feb 2022   •   08:19
Într-un an de la alegeri, AUR și-a dublat scorul electoral. PNL a pierdut 9 procente. USR aproape că nu mai există
Sursa foto: Colaj Lucian Alecu

Evenimentele politice ale ultimei săptămâni au adus, zilnic, în prim-plan, formațiunea AUR și pe liderul acesteia, George Simion. De la episodul din Camera Deputaților, în care a fost implicat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la decizia pe care au luat-o deputații, de a impune restricții și sancțiuni drastice cu privire la live-urile pe Facebook, AUR și George Simion par să ocupe aproape integral scena publică.

Aceste manifestări par a face parte dintr-o campanie de creștere a AUR în intenția de vot, pe fondul unei dublări a scorului, pe care formațiunea o cunoaște la un an și două luni de la alegerile parlamentare. AUR se află la peste jumătate din scorul PSD și ocupă poziția a doua în topul partidelor, devansând PNL cu două procente. USR, „vioara întâi” a scandalurilor politice din legislatura trecută, se află pe un rușinos loc patru, cu doar 12 procente.

Evoluție spectaculoasă a partidelor politice, conform ultimelor sondaje de opinie realizate de casele de sondare. PSD a intrat la guvernare, în luna noiembrie a anului trecut, cu o cotă în intenția de vot de 39 la sută. O creștere semnificativă, având în vedere că media voturilor obținute de formațiunea condusă de Marcel Ciolacu, la alegerile parlamentare din decembrie 2020, a fost de 29,11 procente (28,90 la sută din voturi a obținut pentru alegere Camerei Deputaților și 29,32 la sută a obținut pentru alegerea Senatului). Conform unui sondaj Avangarde, dat publicității luna aceasta, la mijlocul lunii ianuarie a anului curent, la doar două luni de guvernare, social-democrații au scăzut patru procente, ajungând la 35%.

Locul al doilea în topul intenției de vot este ocupat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care are o cotă de 18 la sută, conform sondajului Avangarde. Este cea mai spectaculoasă creștere, având în vedere faptul că, la alegerile parlamentare din anul 2020, AUR obținea o medie de 9,12 la sută din voturi (9,08 la sută la Camera Deputaților și 9,17 la sută la Senat). În luna noiembrie a anului trecut, AUR era cotată cu 17 %, reușind ca, în ultimele două luni, să crească cu încă un procent.

„Brătienii” și progresiștii sunt pe tobogan

Partidul Național Liberal, aflat la guvernare, fără întrerupere, începând cu luna noiembrie a anului 2021, se află, în prezent, abia pe locul al treilea, cunoscând cea mai dramatică prăbușire. Formațiunea condusă de Florin Cîțu este cotată cu o intenție de vot de doar 16 la sută. Cu două procente mai puțin decât ar fi obținut în noiembrie 2021 și mult sub scorul obținut la alegerile parlamentare din anul 2020, când a luat o medie de 25,38 la sută (25,18 la sută la Camera Deputaților și 25,58 la sută la Senat.

USR stă, la rândul său, prost în sondaje, clasându-se pe locul al patrulea, cu un scor de 12 procente. La alegerile parlamentare din anul 2020, Uniunea Salvați România obținea o medie de 15,61 la sută din voturi (15,37% la Camera Deputaților și 15,86 la sută la Senat). Anul trecut, în noiembrie, imediat după alegerea lui Dacian Cioloș în funcția de președinte al formațiunii, USR avea un scor chiar și mai slab, de 10 procente.

UDMR, formațiunea condusă de Kelemen Hunor, vicepremier în guvernele Cîțu și Ciucă, are un scor constant de 5 la sută.

Cîțu – 8 la sută

O situație asemănătoare se regăsește în privința topului încrederii în oamenii politici. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, are o cotă de încredere de 30 la sută, cu cinci procente mai scăzută decât intenția de vot de care se bucură partidul pe care îl conduce. Aceeași cotă de încredere o primește premierul Nicolae Ciucă. Președintele Klaus Iohannis are, în schimb, o cotă de încredere de doar 20 de procente, cu două procente mai mult decât liderul AUR, George Simion, care se bucură de o cotă de 18 la sută.

Fostul deja președinte al USR, Dacian Cioloș, era cotat, înainte să demisioneze din funcție, cu o încredere de 13 la sută. În schimb, liderul PNL, președinte al Senatului și fost premier, Florin Cîțu, se „bucură” de o cotă de încredere de doar 8 procente. Cu 3 la sută mai puține decât este creditat fostul președinte PNL, Ludovic Orban.

Oglinda partidelor, în perspectiva anului electoral 2024

Aceasta este proiecția politică a începutului de an 2022, cu doi ani înainte de 2024, când vor avea loc patru rânduri de alegeri. Vorbim despre alegerile locale, cele europarlamentare, cele parlamentare și cele prezidențiale.

Teoretic, în luna martie a anului viitor, ar trebui să aibă loc rocada la conducerea Executivului, stabilită în protocolul prin care a fost constituită Coaliția PNL-PSD-UDMR, mai exact premierul Ciucă ar trebui să-și depună mandatul, în locul său urmând a se înscăuna liderul PSD, Marcel Ciolacu.

În acest context, vedeta politică a momentului, George Simion, intră în logica electorală, acționând pentru ridicarea scorului partidului pe care îl conduce, prin orice mijloace. Pe 27 februarie, AUR urmează să organizeze un protest important în Capitală.

George Simion este vizat de o anchetă a Parchetului General, după ce, la începutul acestei săptămâni, a fost implicat într-un conflict în Camera Deputaților, când s-a dus peste ministrul Energiei, Virgil Popescu, și l-a atins cu palma pe spate. Conform Parchetului General, procurorii s-au sesizat din oficiu, întocmind un dosar penal pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. „În urma materialelor de presă apărute în ziua de 7.02.2022, s-a reținut că numitul George Simion, deputat în Parlamentul României, în timpul ședinței Camerei Deputaților din aceeași zi s-a deplasat la tribuna plenului Camerei, în timp ce ministrul Energiei își susținea discursul la moțiunea simplă împotriva sa, agresându-l pe acesta”, se arată într-un comunicat al procurorilor.

×