x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii: Dacă se fac presiuni rezistaţi-le, politicienii sunt vremelnici

Iohannis, absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii: Dacă se fac presiuni rezistaţi-le, politicienii sunt vremelnici

31 Ian 2017   •   15:47
Iohannis, absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii: Dacă se fac presiuni rezistaţi-le, politicienii sunt vremelnici

Preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut marţi noilor absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii să reziste presiunilor venite din partea politicienilor, subliniind că aceştia sunt vremelnici într-o funcţie de decizie. 

Iohannis a punctat că judecătorii şi procurorii trebuie să fie repere de moralitate în societate. 

"Deciziile dumneavoastră sunt importante şi în plan social. Nu uitaţi niciun moment de cetăţean! Nu uitaţi de faptul că justiţia este în slujba cetăţeanului! Vă încurajez să nu faceţi niciun pas înapoi de la misiunea dumneavoastră, oricât de greu poate să fie în anumite situaţii. Dacă simţiţi că asupra dumneavoastră se fac presiuni, rezistaţi-le! Nu uitaţi că un politician sau altul sunt vremelnici într-o funcţie de decizie, pe când legea şi Constituţia sunt deasupra oricărui partizanat politic", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea cu noii absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii. 

El a amintit că, potrivit Constituţiei, "justiţia se înfăptuieşte în numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi". 

"Aceste principii constituţionale - legalitatea, imparţialitatea, egalitatea şi unicitatea justiţiei - trebuie să vă definească nu doar activitatea profesională, ci şi conduita individuală. Şi nu o spun doar eu, ca presedinte al României. Întreaga societate românească aşteaptă acest lucru de la dumneavoastră", a afirmat şeful statului. 

El i-a felicitat pentru absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii. 

"Ce bine arătaţi, îmi creşte inima când văd atâţia tineri care intră în magistratură! (...) Îmi amintesc bine de ziua în care v-am semnat decretele şi recunosc că semnez multe hârtii, dar acestea, cu mare plăcere!", a spus Iohannis. 

La această întâlnire cu noii absolvenţi ai INM au participat şi procurorul general Augustin Lazăr, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, mai mulţi consilieri prezidenţiali. AGERPRES

×