x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, despre modificarea Constituţiei în privinţa familiei: E greşit să mergem pe calea fanatismului religios

Iohannis, despre modificarea Constituţiei în privinţa familiei: E greşit să mergem pe calea fanatismului religios

19 Oct 2016   •   19:00
Iohannis, despre modificarea Constituţiei în privinţa familiei: E greşit să mergem pe calea fanatismului religios

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri, cu privire la modificarea Constituţiei pe tema familiei, că este greşită calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. 

"În chestiunea modificării Constituţiei încă nu este rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo rândul meu, însă în acest context cred că este foarte important să reiterez un lucru în care cred, fiindcă eu aparţin, provin dintr-o minoritate etnică şi dintr-o minoritate religioasă. Eu cred că trebuie să revenim la ceea ce se numeşte toleranţă şi la acceptarea celuilalt, acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative, eu nu cred în ele şi nu le sprijin, eu sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii către celălalt", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, întrebat ce părere are despre demersul celor 3 milioane de români cu privire la modificarea Constituţiei. 

În iulie, CCR a constatat că propunerea legislativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei, referitoare la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, îndeplineşte condiţiile privind exercitarea iniţiativei. 

Pe 23 mai, Coaliţia pentru Familie a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituţiei, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, iniţiativa fiind semnată de 3 milioane de cetăţeni. După ce a fost înregistrată la Senat, ea a fost prezentată, pe 7 iunie, în Biroul permanent şi transmisă la CCR pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale. 

Potrivit Coaliţiei pentru Familie, această propunere legislativă de revizuire a Constituţiei are ca scop protejarea explicită a familiei şi a drepturilor părinţilor. 

Formularea propusă pentru art. 48 alin. 1 din Constituţie este: ''Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor''. Actualul text al Constituţiei se referă la căsătoria dintre soţi. 

Iniţiatorii propun ca referendumul naţional pentru modificarea Constituţiei în acest sens să se desfăşoare odată cu alegerile parlamentare. AGERPRES

×