x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Îmi pare rău că preşedintele, ca fost primar, nu a înţeles nimic din descentralizare

Iohannis: Îmi pare rău că preşedintele, ca fost primar, nu a înţeles nimic din descentralizare

de Mediafax    |    21 Noi 2013   •   17:08
Iohannis: Îmi pare rău că preşedintele, ca fost primar, nu a înţeles nimic din descentralizare

Prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis a declarat, joi, că îi pare rău că şeful statului, "ca fost primar, nu a înţeles nimic din descentralizare".

Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia descentralizarea este "o crimă administrativă", răspunzând că este în totală contradicţie cu şeful statului.

"Eu sunt în totală contradicţie cu părerea preşedintelui pe care am mai citit-o. Mie îmi pare rău că el, ca fost primar, nu a înţeles nimic din descentralizare. Poate nu a stat suficient ca primar ca să înţeleagă aceste lucuri şi este regretabil că preşedintele, care ar trebui, la modul general, să vadă beneficiile unei reforme, nu le vede sau nu doreşte să le vadă", a spus Iohannis.

Acesta a afirmat că avantajul descentralizării este că "aceste instituţii ajung la CL şi CJ şi problema se rezolvă mai aproape de cetăţeni".

"Nu trebuie să luăm în calcul neapărat cetăţeanul ca individ. Administraţia ca atare funcţionează mai bine decă este mai aproape locul unde se decide", a spus Iohannis.

Întrebat ce părere are despre faptul că unii politicieni susţin că descentralizarea nu înseamnă decât mai multă putere pentru "baronii USL", prin întărirea puterii Consiliilor Judeţene, Iohannis a răspuns: "Dacă am lua-o după influenţă şi după longevitate, aş fi eu un mare baron, dar cred că nici dumneavoastră nu mă consideraţi un baron local. Treaba e... o definiţie care a apărut cândva în media şi s-a tot perpetuat.

Aproape orice primar de comună mai mare, în ziua de azi, este un baron local, iar un preşedinte de consiliu judeţean este un mare baron local. Nu cred că trebuie să privim prin această prismă lucrurile, dar consiliile judeţene vor avea un pic mai multă infuenţă, iar primăriile, iarăşi, vor avea un pic mai multă influenţă, dar acesta este un lucru bun".

El a mai spus că descentralizarea se face "fiindcă multe lucruri care s-au rezolvat la nivel de minister, acum se rezolvă direct în administraţia locală", susţinând că "i se pare normal aşa".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1TV, că prin asumarea răspunderii pe Legea descentralizării, România va fi răvăşită, în interes naţional şi se dă o lovitură funcţionării instituţiilor, fiind vorba despre "o crimă administrativă".

Preşedintele Traian Băsescu a spus că niciodată ministerele nu se vor putea lipsi de instrumentul teritorial pentru control şi verificarea implementării politicilor care rezultă din legi.

"Nu vreau să fiu alarmist, dar avertizez pubic că este o crimă administrativă, nu neapărat pentru că s-ar da peste cap funcţionarea acestor instituţii - schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor -, dar se uită definiţia statului român, care e stat unitar", a spus Traian Băsescu.

"Vă dau scris că dacă vor face această mişcare, antinaţională, vor trebui să reînfiinţeze în câteva luni noi direcţii", a spus Băsescu.

Întrebat dacă nu crede totuşi că cei din USL s-a gândit la aceste lucruri, Băsescu a răspuns: "Nu îi suspectaţi de prea multă inteligenţă. Sunt brutali, privesc prioritar interesul politic, să îşi consolideze baronii câştigaţi acum încât nici mama legilor să nu îi mai mişte de acolo".

×