Iohannis: Nu am discutat niciodată cu George Maior despre sesizarea la ANI
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că nu a vorbit niciodată cu fostul director al SRI George Maior despre sesizarea la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) referitoare la o posibilă incompatibilitate în care s-ar fi aflat în perioada când era primar al Sibiului.
"Eu m-am exprimat în repetate rânduri despre calitatea muncii de la ANI, despre aceste aşa-numite coincidenţe. Dar, între timp, am ajuns preşedinte şi se aşteaptă de la mine să fiu un pic deasupra acestor chestiuni şi nu vreau să le reiau aici, dar, dacă sunteţi chiar interesată, puteţi să căutaţi înregistrările cu afirmaţiile mele din anii trecuţi şi o să vă lămuriţi foarte repede", a spus el.
La remarca unui jurnalist că ar exista speculaţii că actualul ambasador în SUA, George Maior, pe atunci şef SRI, "a făcut un joc politic", Iohannis a susţinut că nu are cunoştinţă despre acest lucru.
"Nu am discutat niciodată cu domnul Maior aceste chestiuni. Nici nu cred că este interesant acum să discut eu cu domnul Maior, discutăm chestiuni de parteneriat româno-american, dezvoltarea lui, partea economică", a afirmat Iohannis.
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a declarat marţi că a primit un răspuns de la SRI în ceea ce-l priveşte pe Klaus Iohannis.
"Întrebarea noastră a fost când a aflat SRI de posibila incompatibilitate a domnului Iohannis? Şi răspunsul a fost că lucrul acesta l-a aflat în luna ianuarie 2013, în condiţiile în care pe 20 februarie 2013, în ziua în care intrase în PNL, deja plecase de la SRI către ANI acea notă. E interesant pentru noi cum s-a întâmplat ca în ianuarie să afli despre o posibilă stare de incompatibilitate prezentată în spaţiul public, pentru că se referea la faptul că este şi primar, şi în adunarea generală la o societate din subordinea consiliului local, or, acolo desemnarea se făcuse în anul 2010, cred, pe bază de hotărâre de consiliu local. Încă avem nelămuriri, pentru că a fost anexată şi o adresă - comunicatul public al ANI de la vremea respectivă -, care spunea că prima corespondenţă pe care a avut-o cu domnul Iohannis a fost în anul 2010 pe această posibilă incompatibilitate, după care, în martie 2013, adică imediat după ce a primit nota de la SRI, au fost trei astfel de corespondenţe sau patru cu domnul Klaus Iohannis şi decizia, foarte repede, în aprilie 2013. Deja ANI emisese decizie de incompatibilitate", a afirmat Manda. AGERPRES

Ştiri din .ro
A murit generalul Pârcălăbescu, martor cheie în evenimentele din 22 decembrie din CC
Alertă cu bombă la un hotel din orașul Iași. Toate persoanele sunt evacuate
Capitala rămâne în scenariul roșu. Rata de infectare a ajuns la 3,12
Coronavirus în România: 4.064 cazuri noi și 69 de decese. A murit și un copil
Comitetul pentru Situații de Urgență al Bucureștiului se întrunește sâmbătă, în contextul trecerii Capitalei în zona roşie
Regatul Unit intenţionează vrea să taie din ajutoarele pentru ţările afectate de conflict, potrivit unui document
VIDEO: Cîțu: „Să introduci taxe într-o perioadă în care dinamica economiei e sub potențial este sinucigaș
Cel mai tânăr român care se vaccinează: un adolescent de 16 ani
CFR Călători introduce un nou tren de tip InterRegio de la Constanța spre București
Ninge puternic în centrul țării, mai ales la munte în Brașov, Covasna și Harghita
Avertizări nowcasting cod galben de vânt puternic pentru două judeţe
Prognoză meteo pentru Capitală: Lapoviță, ninsoare și 2 grade
UPDATE Incendiu la Prefectura din Suceava
