x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Nu mi-a fost şi nu mi-e teamă de suspendare

Iohannis: Nu mi-a fost şi nu mi-e teamă de suspendare

23 Ian 2018   •   13:24
Iohannis: Nu mi-a fost şi nu mi-e teamă de suspendare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu îi este teamă de suspendare. "Nu mi-a fost şi nu mi-e teamă de suspendare. Nu există niciun motiv pentru o suspendare. Încet, dar sigur trebuie eliminat acest lucru din discuţia publică", a adăugat şeful statului la Palatul Cotroceni, după întâlnirea întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

 

Pe de alta parte, preşedintele a afirmat că a urmărit cu ''foarte mare atenţie'' protestele de la sfârşitul săptămânii trecute şi şi-a exprimat admiraţia faţă de manifestanţi.

"Aceşti oameni sunt de admirat. Au venit (...) ca să arate politicienilor din România că doresc o ţară stabilă, prosperă (...) o justiţie independentă, o guvernare decentă şi eficientă", a declarat Iohannis, subliniind, totodata ca România trebuie să se menţină ca pilon de stabilitate şi predictibilitate.

"Spuneam la întâlnirea noastră de anul trecut, în contextul politic intern de atunci, că din punct de vedere politic România trebuie să se menţină ca pilon de stabilitate şi predictibilitate şi că trebuie continuată întărirea statului de drept. Aceste cuvinte sunt foarte valabile şi în contextul intern de acum. În acelaşi timp, sunt pe deplin convins că pentru o bună politică externă sunt esenţiale, pe lângă o bună politică internă, şi predictibilitatea şi responsabilitatea acţiunii pe plan internaţional", a spus Iohannis. AGERPRES

×