x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis și Ciucă, mesaje după tragedia din Constanța. Noapte tragică pentru aviația din România

Iohannis și Ciucă, mesaje după tragedia din Constanța. Noapte tragică pentru aviația din România

03 Mar 2022   •   08:10
Iohannis și Ciucă, mesaje după tragedia din Constanța. Noapte tragică pentru aviația din România
Sursa foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au transmis în cursul nopții de miercuri spre joi mesaje după ce un MIG 21 LanceR și un elicopter IAR 330-Puma s-au prăbușit în județul Constanța. „Noapte tragică pentru aviația din România”, spune președintele.

„Sunt profund îndurerat de tragicul sfârșit al militarilor români care au pierit în această seară, în Dobrogea. Sunt alături de familiile îndoliate, cărora le transmit întreaga mea compasiune și condoleanțe pentru pierderea suferită. Vom păstra vie memoria celor căzuți în misiunile de apărare a României, care și-au pus datoria față de țară înaintea propriei vieți. Dumnezeu să îi aibă în paza Sa”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Șeful statului numește noaptea de miercuri spre joi o „noapte tragică pentru aviația din România”. „Gândurile mele se îndreaptă către familiile îndoliate ale militarilor de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu care și-au pierdut viața în zona localității Gura Dobrogei”, a transmis Klaus Iohannis.

Pilotul aeronavei MiG-21 LanceR, care s-a prăbușit miercuri seara în județul Constanța, a decedat, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN). Aeronava prăbușită în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită, făcea parte dintr-o formație de două avioane MiG-21 LanceR care executa misiuni de patrulare aeriană deasupra Dobrogei. Legătura radio a turnului de control cu aeronava prăbușită a fost pierdută la ora 20.00, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei.

Tot miercuri seara, un elicopter militar, tip IAR 330-Puma al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, decolase de urgență în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom. Șapte militari au murit.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis