x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannnis, despre prezența militară NATO în România: Ne așteptăm să crească în lunile următoare

Iohannnis, despre prezența militară NATO în România: Ne așteptăm să crească în lunile următoare

29 Iun 2022   •   11:00
Iohannnis, despre prezența militară NATO în România: Ne așteptăm să crească în lunile următoare

Președintele Klaus Iohannis a declarat că se așteaptă ca în următoarele luni să crească numărul forțelor NATO din România și că Marea Neagră ar putea fi desemnată zonă de interes. Decizia va fi luată de liderii organizației reuniți la Madrid în cadrul unui summit istoric.

Aliații NATO ar putea declara Rusia drept principala amenințare la adresa organizației. De asemenea, Marea Neagră va fi zonă de interes strategic, ceea ce înseamnă că vor fi mai mulți militari NATO în România

„Ne așteptăm în lunile următoare să crească (numărul militarilor n.r.). Nu se va întâmpla de pe o zi pe altă, durează luni, chiar ani... Pentru noi important este să avem decizia și să avem trupe care colaborează foarte bine... Este important pentru România și pentru aliați”, a spus Klaus Iohannis.

NATO va crește foarte mult numărul forțelor aflate în stare de alertă maximă ca urmare a războiului din Ucraina. Numărul trupelor va crește de la 40.000 la peste 300.000, au anunțat liderii organizației militare.

De asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat că aliații vor suplimenta numărul de trupe din țările NATO aflate în apropiere de Rusia.

Deciziile vor fi stabilite în cadrul summit istoric al alianței NATO, care se desfășoară la Madrid.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis.