Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Potrivit unei tradiţii româneşti de secole – totul e un meci de fotbal, inclusiv un concert al Filarmonicii, dat fiind că vioara vrea să fie mai dihai decît flautul – admiterea noastră în spaţiul Schengen a devenit prilej de pariuri.
Intrăm sau nu în Spaţiul Schengen?
Unii pariază că Da.
Alţii pariază că Nu.
Mulţi cititori mă întreabă ce cred:
Intrăm sau nu în Schengen?
Nenorocirea Istoricului clipei care e ziaristul stă în nevoia de a se pronunţa asupra unor evenimente în desfăşurare. Evenimentele însă ţin de Istorie. Şi, din cîte se ştie, Istoria are hachiţe. A te lansa, ca Istoric al clipei, într-o profeţie gen - Sigur România va fi admisă în Schengen - e o aventură riscantă. N-o să uit cum scria bietul Istoric al clipei, Pamfil Şeicaru, în iulie 1942 despre Victoria sigură a Germaniei la Stalingrad. Comentariile sale susţineau, fără o minimă prudenţă, că Rusia lui Stalin e la pămînt, că Stalingradul va fi locul în care Armata Roşie va primi lovitura fatală. Şi Hitler era convins de asta. Pregătise echipele de filmare pentru a imortaliza momentul cînd ruşii aveau să fie aruncaţi în Volga. Peste patru luni, în dimineaţa lui 19 noiembrie 1942, începe Dezastrul Armatei Române la Cotul Donului. Pe 31 ianuarie 1943, la Stalingrad, Mareşalul Paulus se predă Armatei Roşii. Ruşii pornesc tăvălugul spre Vest. Cînd paria că Rusia va fi înfrîntă, Pamfil Şeicaru nu-şi imagina că, doar peste doi ani, în vara lui 1944, avea să fugă din ţară şi să fie condamnat la moarte în lipsă de ruşii care ajunseseră şi trecuseră de Bucureşti.
Citește pe Antena3.ro
De aceea, conştient cîte riscuri îşi asumă un Istoric al clipei, evit certitudinile cînd e vorba de profeţii despre cum se vor încheia evenimente în mişcare.
Nu ştiu dacă vom fi sau nu admişi în spaţiul Schengen.
Ştiu însă sigur că liderii României de azi, stîlpii regimului Iohannis, în frunte cu Klaus Iohannis, sînt ferm convinşi că la finele anului vom intra Schengen.
Certitudinea lor se bazează pe noile realităţi create de Războiul din Ucraina. Confruntarea dintre Rusia şi Occident a făcut ca Uniunea Europeană, pilotată prin Ursula von Leyden de America, să împingă în plan secund exigenţele de pînă acum ale respectării statului de drept, ale luptei împotriva corupţiei, ale respectării stricte a indicaţiilor date de Birocraţia de la Bruxelles şi să aducă în prim plan exigenţe ţinînd de desfăşurarea Războiului:
Îndeplinirea fără crîcnire a sarcinilor date de UE fiecărei ţări, angajarea cu toate forţele în susţinerea militară şi economică a Ucrainei, înscrierea presei naţionale în concertul occidental manipulatoriu, antirusismul primitiv.
Una dintre cele mai importante preocupări ale Uniunii Europene, devenite un fel de NATO sub acoperire de alianţă economică şi politică, a fost cea ca nu cumva cetăţenii europeni să pună la îndoială angajarea ţărilor lor în Război de partea Ucrainei.
Brusc, liderii Marilor Puteri şi-au dat seama că ţinerea României şi Bulgariei în afara spaţiului Schengen, deşi ambele ţări au îndeplinit condiţiile tehnice încă din 2011, riscă să sporească în aceste ţări euroscepticismul folosit de Rusia pentru subminarea din interior a Uniunii Europene. Mult mai important, România, pînă acum oaia neagră a Europei în materie de stat de drept, de corupţie, a devenit luptătoarea din prima linie a Războiului cu Federaţia Rusă. Dîndu-şi seama că de la România se aşteaptă nu democraţie, ci slugărnicie faţă de Bruxelles în chestiunea Războiului din Ucraina, liderii noştri politici, în frunte cu Klaus Iohannis, au angajat România în Război cu Federaţia Rusă. România nu numai c-a executat toate indicaţiile antiruseşti de la Comisia Europeană, dar mai mult a pus în îndeplinirea lor un exces de zel spectaculos. Pe plan european, în materie de anti-rusism, doar Polonia şi Ţările Baltice egalează România. Nu ştiu dacă e vorba de o înţelegere între Klaus Iohannis şi liderii Marilor Puteri Europene gen: România face tot ce-i spune Volodîmir Zelensky în schimbul admiterii în Schengen. Sînt sigur însă că declaraţiile cancelarului german Sholz care au reprezentat primul semn al schimbării faţă de România în chestiunea Schenghen au fost văzute de Puterea de la Bucureşti ca dovezi ale existenţei unei asemenea negoţ.
A primit asigurarea verbală Klaus Iohannis şi în discuţii între patru ochi că România va fi primită în Schengen dacă latră şi zi şi noapte la Rusia?
Nu ştiu.
Ştiu însă că liderii de la Bucureşti se comportă de parcă decizia a fost deja luată, e de neclintit, că nimeni şi nimic n-o poate schimba.
Dacă n-ar fi aşa cum se explică bătălia pe viaţă şi pe moarte angajată între PNL şi PSD pentru a convinge Poporul Român că admiterea în Schengen e opera exclusivă a unuia dintre partide?
Cum se explică răcnetele lui Rareş Bogdan la mai marii UE că trebuie să intrăm în Schengen, pentru că altfel vor vedea ei de ce e în stare România?
Cum se explică mituirea publică a premierului olandez de către Lucian Bode?
Toţi cei de la Putere se înghesuie să se înfrupte electoral din ciozvârta numită admiterea noastră în Schengen.
Marţi, Parlamentul European a adoptat Rezoluţia în care cere admiterea României în Schengen. A patra Rezoluţie în ultimii ani şi fără valoare cîtă vreme decizia aparţine Consiliului Europei. Europarlamentarii din partidul premierului olandez s-au abţinut. Semn al temerii că întorşi în Olanda ar fi avut probleme cu electoratul dacă votau pentru România. Cu toate acestea, europarlamentarii români s-au grăbit să se înfrupte electoral din ceea ce ei au considerat a fi un nou pas către decizia admiterii. Mai toţi au dat declaraţii presei din România în care şi-au exprimat convingerea că vom fi admişi în spaţiul Schengen şi, totodată, mîndria că fiecare dintre ei a contribuit la această decizie.
Stîlpii regimului Iohannis sînt atît de convinşi că vom fi admişi în Schengen încît nu se dau în lături din a folosi asta electoral.
Nu altfel se explică denunţarea USR ca partid adversar al intrării noastre în Schengen.
Obiectivul electoral e simplu.
Să convingă poporul român că doar PSD şi PNL s-au bătut pentru admitere în timp ce Opoziţia s-a dat de ceasul morţii să nu fim admişi.
Ca Istoric ştiu însă că în viaţă nu trebuie să fii sigur pentru nimic în viitor.
Diavolul din Maestrul şi Margareta, romanul lui Bulgakov, e convins că Dumnezeu are faţă de un om un Plan care poate diferi de Planul omului respectiv.
Ştiind asta, îmi permit să întreb:
Şi dacă nu intrăm?
Timp de cîteva luni Poporul Român a fost convins că vom intra.
Mai era puţin şi destupau zilnic sticlele de şampanie.
De la debutul Războiului România s-a dat peste cap pentru a fi avanpostul Occidentului în confruntarea cu Federaţia Rusă.
Ce vor spune românii cînd îşi vor da seama că toate aceste sacrificii, impuse de regim în numele admiterii în Schengen au fost zadarnice?
Scriam într-un eseu mai vechi al meu că Stalingradul a fost începutul sfîrşitului pentru regimul Antonescu.
Cauza principală n-a fost dezastrul militar propriu-zis de la Cotul Donului.
Cauza principală a fost şocul produs de spulberarea iluziilor. De la începerea bătăliei pentru Stalingrad în august 1942, timp de trei luni, românii au fost drogaţi cu iluzia victoriei sigure asupra ruşilor.
Dar nu numai atît.
Românii au acceptat decizia Mareşalului Antonescu de a trimite în Cotul Donului mai multe forţe decît a cerut Hitler argumentînd că astfel, după Victorie, Hitler ne va da înapoi Ardealul, impresionat de cît de mult l-a ajutat România.
Dezastrul de la Cotul Donului ar fi fost mai mic dacă noi nu participam cu aproape întreaga noastră Armată.
Dezastrul ar fi fost mai mic dacă la începutul Asaltului conducătorii ţării ar fi fost mai prudenţi în proclamarea victoriei indiscutabile.
Desigur, regimul Iohannis nu e regimul Mareşalului Antonescu.
Totuşi, dacă nu intrăm în Schengen pentru regimul Iohannis am putea vorbi de un nou Stalingrad.
NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro
(sursa: Mediafax)
