x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen Hunor: Congresul UDMR din 13 mai va defini direcţia strategică a Uniunii în următorii doi ani

Kelemen Hunor: Congresul UDMR din 13 mai va defini direcţia strategică a Uniunii în următorii doi ani

28 Ian 2017   •   17:57
Kelemen Hunor: Congresul UDMR din 13 mai va defini direcţia strategică a Uniunii în următorii doi ani

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că, în urma deciziei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de sâmbătă, de la Târgu Mureş, s-a stabilit data de 13 mai pentru organizarea celui de-al XIII-lea Congres al Uniunii, care va defini direcţia strategică pentru următorii doi ani.

Potrivit liderului UDMR, locul unde va avea loc Congresul nu a fost încă stabilit, însă, sunt luate în calcul până acum oraşele Zalău şi Bistriţa.

"Sarcina acestui Congres va fi - în afară de analiza perioadei de după Congresul de la Cluj-Napoca - să definească acea direcţie strategică pe care doreşte să o urmeze Uniunea în următorii doi ani, în politici comune, reprezentarea intereselor. În următorii ani, dacă totul merge bine, nu vor mai fi alegeri, vor fi în 2019 alegeri europarlamentare, vom avea deci timp să construim şi vom avea timp să ne ocupăm de chestiuni de care, de multe ori, nu ne ocupăm din cauza alegerilor. Sper că vom avea puterea şi partenerii pentru a putea clarifica acele chestiuni despre care noi credem că pot îmbunătăţi relaţia româno-maghiară şi pot îmbunătăţi şi relaţia dintre cele două state şi relaţia minoritate-majoritate. Vom avea posibilitatea de a pune din nou pe agendă acel pact al minorităţii şi majorităţi, un pact care pe termen lung să definească acel cadru în care se va întâmpla colaborare dintre minoritate şi majoritate, să fie un dialog constructiv, care să se bazeze pe respect, pe stimă, pe valori şi care să se bazeze pe redefinirea identităţii. Trebuie să ne facem timp pentru toate acestea, timp şi posibilităţi, şi sper că Congresul ne va da reperele necesare pentru aceste provocări", a susţinut Kelemen Hunor, în cadrul CRU, potrivit traducerii oficiale.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: kelemen hunor udmr congres