Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, considera ca gestul europarlamentarului Laszlo Tokes de a demisiona din UDMR "nu poate fi inteles decat ca o ipocrizie", acesta nemaifiind "de facto membru al Uniunii de foarte mult timp".
"Domnul Tokes nu mai este de facto membru al UDMR de foarte mult timp. Cel care infiinteaza un alt partid, este fondatorul unui alt partid, nu are cum sa faca parte din structura altei formatiuni politice. El a gasit acum un pretext. Este o ipocrizie totala, cu toate argumentele aduse de el. Daca ar fi un om cu verticalitate - cum nu este -, ar fi un om de cinste, si-ar fi dat demisia din PE, unde a ajuns pe lista UDMR, acesta ar fi fost un gest care poate fi interpretat in parametri normali. Gestul de a demisiona din UDMR nu poate fi inteles decat ca o ipocrizie cu care ne-a obisnuit europarlamentarul Tokes", a spus Kelemen Hunor, potrivit Mediafax.
Laszlo Tokes si-a anuntat demisia din UDMR, luni dimineata, reclamand pozitia permisiva a Uniunii privind investitia de la Rosia Montana, comportamentul unor deputati UDMR ce incearca sa zadarniceasca activitatea ANI, participarea UDMR la guvernare de dragul puterii si "practica bazata pe interese obscure de partid".