
„Sâmbătă dimineața am avut același discurs după ce a vorbit Orban. Pe la ora 5 după-masă am avut o discuție telefonică și a rămas că Guvernul Ungariei va susține poziția UDMR", a declarat Kelemen, la Europa FM.
Liderul UDMR a precizat că decizia de a-l susține pe Nicușor Dan a fost luată în unanimitate de către formațiunea sa încă de luni, la ora 11-12, după primul tur de scrutin: „Aveai de ales: ori mergi cu Nicușor Dan, ori mergi cu Simion, ori stai acasă. Singura decizie corectă era să îl susținem pe Dan".
În urma discuției, premierul ungar a postat că „în tot ce privește comunitatea maghiară, ceea ce spune UDMR va arăta direcția" și a publicat o fotografie în care dă mâna cu Kelemen Hunor, având în fundal mesajul „Împreună vom reuși".
„Am explicat de ce nu este soluția Simion și de ce noi îl susținem pe Nicușor Dan" a adăugat Kelemen, fără a intra în detaliile conversației private.
(sursa: Mediafax)
