Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că ultimele documente trimise de premierul Viorica Dăncilă pentru numirea Liei-Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi a lui Mircea Drăghici la Transporturi sunt în analiza departamentului de specialitate al Administraţiei Prezidenţiale iar un răspuns va fi dat într-un timp rezonabil.
"Documentele sunt în analiza departamentului de specialitate la Administraţia Prezidenţială. Imediat ce revin în ţară, vom discuta ce ne-a trimis acolo doamna prim-ministru şi într-un timp rezonabil vom da un răspuns", a precizat preşedintele, la Aachen, Germania, unde a participat la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare şi integrare franco-german.
Luni, premierul Viorica Dăncilă i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care solicită din nou emiterea decretelor prezidenţiale prin care Lia-Olguţa Vasilescu să fie numită în funcţia de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Mircea-Gheorghe Drăghici - în funcţia de ministru al Transporturilor.
AGERPRES