x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: „Atacuri care au fost verificate la 800 de metri de granița noastră, deci foarte, foarte aproape”

Iohannis: „Atacuri care au fost verificate la 800 de metri de granița noastră, deci foarte, foarte aproape”

de Redacția Jurnalul    |    05 Sep 2023   •   17:29
Iohannis: „Atacuri care au fost verificate la 800 de metri de granița noastră, deci foarte, foarte aproape”
Sursa foto: presidency

Președintele Klaus Iohannis dezminte informația potrivit căreia drone rusești au căzut și explodat în România: „Nu a existat nicio piesă și nicio dronă în România. (...) Dar suntem îngrijorați fiindcă aceste atacuri au loc la o distanță foarte mică de granița românească”.

Iohannis a fost întrebat, marți, despre informațiile potrivit cărora drone rusești au căzut și au explodat în România.

„Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă și nicio dronă și nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spațiului nostru național. Am verificat absolut tot și pot să liniștesc populația: nu a existat nimic ce a ajuns în România, însă, da, suntem îngrijorați, fiindcă aceste atacuri au loc la o distanță foarte mică de granița românească. Am avut chiar astăzi, mi-a spus domnul ministru al Apărării, atacuri care au fost verificate la 800 de metri de granița noastră, deci foarte, foarte aproape”, a răspuns președintele.

Acesta a adăugat că autoritățile române sunt alerte, atente și „suntem în cadrul NATO foarte bine apărați”.

„Suntem însă alerți, suntem, alerți și suntem în cadrul NATO foarte bine apărați. Pot să spun ce am mai spus - România beneficiază de garanții de securitate extrem de puternice cele mai puternice din toată istoria noastră”, a adăugat Iohannis.

Șeful statului a fost întrebat ce va face NATO dacă atacurile Rusiei ar viza teritoriul românesc.

„Știu exact cine, când și ce trebuie să facă dacă pică ceva pe pământ NATO, dacă are loc un eveniment. Dacă magnitudinea evenimentului este ceva ce depășește lucruri foarte clare statuate în procedurile noastre, știe toată lumea foarte clar când și cum să facă. Aceste informații nu sunt de domeniul public. Cu siguranță, da, avem un scenariu, da, avem un plan pentru fiecare incident posibil. E evident, nu înseamnă și că ne dorim să se întâmple așa ceva. Nu ne dorim să aibă loc aceste incidente pe pâmânt NATO, care, în cazul de față, este România”, încheie Klaus Iohannis.

Conform Reuters, Dmitro Kuleba, ministrul de externe al Ucrainei, a pus, luni, că Ucraina are dovezi fotografice că dronele rusești au lovit teritoriul României.

Ministerul Apărării a infirmat informația, spunând că în România nu au căzut drone rusești.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis drona Rusia