x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Este cazul ca premierul Ponta să se vadă cu cancelarul Angela Merkel, spune Klaus Iohannis

Este cazul ca premierul Ponta să se vadă cu cancelarul Angela Merkel, spune Klaus Iohannis

10 Apr 2013   •   08:55
Este cazul ca premierul Ponta să se vadă cu cancelarul Angela Merkel, spune Klaus Iohannis

Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, a declarat, marţi seara, în timpul emisiunii "Subiectiv" de pe Antena 3, că ar fi cazul ca premierul Victor Ponta să se întâlnească cu cancelarul german, Angela Merkel.

"Nu ştiu de ce nu s-a văzut, dar după părerea mea, ar fi cazul să se vadă. Deci, sper să fie adevărat zvonul că s-a stabilit o întâlnire", a spus Klaus Iohannis.  Acesta a apreciat că ar fi bine ca întâlnirea dintre premierul României şi cancelarul german să aibă loc cât mai repede.

Prim-vicepreşedintele PNL, fost lider naţional al Forumului Democrat al Germanilor din România, a mai spus că el, dacă ar fi fost premier, s-ar fi văzut deja cu cancelarul Angela Merkel. O apropiere a României de Germania ar fi benefică mai ales economic, în opinia lui Klaus Iohannis.

"Eu cred că toată lumea este de acord că între România şi Germania relaţiile pot fi mult mai bune decât sunt acum. Avem relaţii economice bune, avem foarte mulţi investitori din Germania şi totuşi, trăim permanent cu impresia aici că există o răceală care nu ar trebui să existe. Din acest motiv, pot să spun că este cazul ca primul-ministru să facă o vizită la Berlin, este cazul să se întâlnească cu doamna cancelar Merkel şi este cazul să aducă relaţiile bilaterale un pic mai sus", consideră prim-vicepreşedintele PNL.

După trecerea la PNL, Klaus Iohannis a susţinut, în luna martie a acestui an, că Germania nu se va mai opune intrării României în Schengen în 2014, când în această ţară nu va mai fi campanie electorală.

×
Subiecte în articol: klaus iohannis ponta merkel