„Cred că demisiile politice au fost suficiente, pentru moment este important să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate de grozăviile care au fost descoperite”, a declarat luni preşedintele Klaus Iohannis.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni cele două propuneri pentru funcțiile de ministru al Muncii și al Tineretului și Familiei: Simona Bucura Oprescu și Natalia Intotero.
„Acele două portofolii aşteaptă noi titulari. Premierul m-a informat despre intenţia de a propune două persoane şi probabil miercuri deja vor depune jurământul”, a spus șeful statului referindu-se la cele două nominalizări.
Klaus Iohannis participă la Bruxelles la al treilea Summit Uniunea Europeană & Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene (UE-CELAC).
(sursa: Mediafax)