Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Directorul Institutului Revoluţiei Romăne (IRR), Claudiu Iordache, i-a adresat ieri o scrisoare deschisă lui Sorin Ilieşiu in care ii acuză pe membrii Comisiei Tismăneanu că nu recunosc meritele Revoluţiei din Decembrie 1989.
Directorul Institutului Revoluţiei Romăne (IRR), Claudiu Iordache, i-a adresat ieri o scrisoare deschisă lui Sorin Ilieşiu in care ii acuză pe membrii Comisiei Tismăneanu că nu recunosc meritele Revoluţiei din Decembrie 1989.
Membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, regizorul Sorin Ilieşiu este acuzat de Claudiu Iordache că susţine "inflexibil", cu o "frecvenţă suspectă", că Raportul Tismăneanu privind condamnarea crimelor comunismului este un act oficial al statului romăn. "In acest studiu, autorii lui afirmă că documentul cel mai important al Revoluţiei Romăne este cel al Societăţii Timişoara din 14 martie 1990. Spre deosebire de aceştia insă, eu nu am auzit de Revoluţia din martie 1990! Atunci cănd dictatorul era la putere şi din ordinul lui erau impuşcaţi oameni nevinovaţi, la Timişoara a fost infiinţat in 20 decembrie 1989 primul partid antitotalitar, Frontul Democrat Romăn. Unde eraţi atunci? Proclamaţia Frontului Democrat Romăn, citită din balconul Operei in dimineaţa zilei de 21 Decembrie in faţa a 100.000 de oameni, impreună cu manifestul "A căzut tirania!", tipărit in toate limbile locuitorilor Banatului, constituie primele documente ale Revoluţiei, alături de cele de la Bucureşti ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Proclamaţia de la Timişoara, in schimb, a fost făcută publică trei luni mai tărziu, atunci cănd armele incetaseră de mult să mai vorbească. Raportul Tismăneanu divulgă, de fapt, intenţia unei confiscări brutale, grosolane şi imorale!", acuză Iordache in scrisoarea deschisă adresată lui Ilieşiu. Directorul IRR ii reproşează totodată lui Ilieşiu că membrii Comisiei Tismăneanu nu recunosc meritul Revoluţiei din Decembrie 1989, aşa cum o face Proclamaţia de la Timişoara. "Dumneavoastră, impreună, l-aţi convins pe preşedintele Traian Băsescu (care, după spusele domniei sale, a privit Revoluţia la televizor) să vă cauţioneze cu puterea sa reprezentativă! Dumneavoastră l-aţi indus in eroare! Dumneavoastră l-aţi inşelat! Semn că nu ignoranţa, ci răul interes v-a menţinut pe această poziţie. Cum oare au fost convinse persoane ale grupului de redactare, dintre care pe unele le cunosc şi le apreciez, să-l urmeze pe dl Tismăneanu in această aventură rămăne un mister", punctează Iordache.
Membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, regizorul Sorin Ilieşiu este acuzat de Claudiu Iordache că susţine "inflexibil", cu o "frecvenţă suspectă", că Raportul Tismăneanu privind condamnarea crimelor comunismului este un act oficial al statului romăn. "In acest studiu, autorii lui afirmă că documentul cel mai important al Revoluţiei Romăne este cel al Societăţii Timişoara din 14 martie 1990. Spre deosebire de aceştia insă, eu nu am auzit de Revoluţia din martie 1990! Atunci cănd dictatorul era la putere şi din ordinul lui erau impuşcaţi oameni nevinovaţi, la Timişoara a fost infiinţat in 20 decembrie 1989 primul partid antitotalitar, Frontul Democrat Romăn. Unde eraţi atunci? Proclamaţia Frontului Democrat Romăn, citită din balconul Operei in dimineaţa zilei de 21 Decembrie in faţa a 100.000 de oameni, impreună cu manifestul "A căzut tirania!", tipărit in toate limbile locuitorilor Banatului, constituie primele documente ale Revoluţiei, alături de cele de la Bucureşti ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Proclamaţia de la Timişoara, in schimb, a fost făcută publică trei luni mai tărziu, atunci cănd armele incetaseră de mult să mai vorbească. Raportul Tismăneanu divulgă, de fapt, intenţia unei confiscări brutale, grosolane şi imorale!", acuză Iordache in scrisoarea deschisă adresată lui Ilieşiu. Directorul IRR ii reproşează totodată lui Ilieşiu că membrii Comisiei Tismăneanu nu recunosc meritul Revoluţiei din Decembrie 1989, aşa cum o face Proclamaţia de la Timişoara. "Dumneavoastră, impreună, l-aţi convins pe preşedintele Traian Băsescu (care, după spusele domniei sale, a privit Revoluţia la televizor) să vă cauţioneze cu puterea sa reprezentativă! Dumneavoastră l-aţi indus in eroare! Dumneavoastră l-aţi inşelat! Semn că nu ignoranţa, ci răul interes v-a menţinut pe această poziţie. Cum oare au fost convinse persoane ale grupului de redactare, dintre care pe unele le cunosc şi le apreciez, să-l urmeze pe dl Tismăneanu in această aventură rămăne un mister", punctează Iordache.
"N-aţi ţinut cont de declaraţiile mele!"
Directorul IRR abordează in scrisoarea sa şi incidentele de acum 17 ani din Piaţa Universităţii, susţinănd in calitate de martor nevinovăţia fostului preşedinte Ion Iliescu. In legătură cu acest moment, el aminteşte că a şi depus mărturie. "Se pare că rechizitoriul Procuraturii a ajuns şi la dvs. (de ce la dvs.?) fără a fi ţinut cont de declaraţiile mele. Am avut atunci ocazia să-l cunosc pe dl procuror militar Viorel Siserman şi să discut cu dl general Dan Voinea. Nu inţeleg motivul pentru care aceştia v-au permis să folosiţi rapoartele anchetelor pentru a vă putea răzbuna in numele unor frustrări tot mai puţin ascunse", mai scrie Claudiu Iordache. In finalul scrisorii, directorul IRR conchide că evenimentele de la 13 iunie 1990 "au constituit «opera» de anvergură a unor puteri interne şi externe, care au reuşit să rămănă necunoscute".
Â
Â
Textul integral al scrisorii lui CLaudiu IordacheÂ
Â
Scrisoare deschisa adresata domnului Sorin ILIESIU
Pentru ca de la o vreme va urmaresc la tot mai dese emisiuni de televiziune unde comentati, cu un aer peremptoriu si revendicativ, evenimente din istoria recenta la care n-ati participat, permităndu-va, in acelasi timp, sa emiteti sentinte si acuzatii la adresa unor persoane care in Decembrie 1989 nu s-au prevalat de dreptul dumneavoastra "de a fi un las", iata luarea de pozitie a unui participant la evenimentele de la Timisoara.
Cu o frecventa suspecta, sustineti, inflexibil, ca Raportul Tismaneanu privind condamnarea crimelor comunismului este un act oficial al Statului Romăn. In acest studiu, autorii lui afirma ca documentul cel mai important al Revolutiei Romăne este cel al Societatii Timisoara din 14 martie 1990. Spre deosebire de acestia, insa, eu nu am auzit de Revolutia din martie 1990! Atunci cănd dictatorul era la putere si din ordinul lui erau impuscati oameni nevinovati, la Timisoara a fost infiintat in 20 decembrie 1989 primul partid antitotalitar, Frontul Democrat Romăn. Unde erati atunci? Proclamatia Frontului Democrat Romăn, citita din balconul Operei in dimineata zilei de 21 Decembrie in fata a o suta de mii de oameni, impreuna cu manifestul "A cazut tirania", tiparit in toate limbile locuitorilor Banatului, constituie primele documente ale Revolutiei, alaturi de cele de la Bucuresti ale Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Proclamatia de la Timisoara, in schimb, a fost facuta publica trei luni mai tărziu, atunci cănd armele incetasera de mult sa mai vorbeasca.
  Â
Raportul Tismaneanu divulga, de fapt, intentia unei confiscari brutale, grosolane si imorale! Pentru a clarifica aceasta situatie, membrii comisiei care a redactat Raportul au fost invitati la o Masa Rotunda la Palatul Parlamentului, de la care au absentat premeditat.
Domnule Sorin Iliesiu, Societatea Timisoara a aparut la initiativa unor participanti la Revolutia de la Timisoara: Lorin Fortuna, liderul FDR, mr. Viorel Oancea, primul ofiter al Armatei Romăne care s-a raliat Revolutiei, scriitorii Vasile Popovici, George Serban, Ion Monoran, inclusiv persoana care va scrie, devenita ulterior presedintele Societatii. Initial, Societatea Timisoara s-a aratat preocupata de natura schimbarilor ce au survenit in urma Revolutiei. Documentul ei cel mai cunoscut, Proclamatia de la Timisoara, si-a propus analiza critica a noilor stari de lucruri. Din pacate, pe parcurs, intre mine si colegii mei a aparut o neintelegere legata de Punctul 8 al Proclamatiei. Faptul ca prevederile incluse aici isi propuneau sa elimine din viata publica numai persoana lui Ion Iliescu si nu pe responsabilii represiunii din decembrie 1989, m-a facut sa parasesc Societatea. Nu Ion Iliescu daduse ordin sa se traga in decembrie '89! In plus, "radicalitatea" zgomotoasa a unora dintre colegii mei, in conditiile in care imi devenise cunoscut faptul ca trecutul multora nu era conform cu exigentele pe care le exprimau, mi s-a parut un exemplu de demagogie inacceptabila. Nu intru in amanunte, dar daca le doreste cu adevarat, grupul dumneavoastra ma poate contacta.
Proclamatia de la Timisoara recunoaste explicit meritul Revolutiei din 1989. Membrii comisiei, nu! Dumneavoastra, impreuna, l-ati convins pe presedintele Traian Basescu (care, dupa spusele domniei sale, a privit Revolutia la televizor) sa va cautioneze cu puterea sa reprezentativa! Dumneavoastra l-ati indus in eroare! Dumneavoastra l-ati inselat! Semn ca nu ignoranta, ci raul interes v-a mentinut pe aceasta pozitie.
Cum, oare, au fost convinse persoane ale grupului de redactare, dintre care pe unele le cunosc si le apreciez, sa-l urmeze pe domnul Tismaneanu in aceasta aventura, ramăne un mister. Sigur este ca aceia dintre noi care au facut cu putinta victoria Revolutiei au autoritatea morala sa conteste tentativa de a compromite o revolutie la care n-ati participat ori ati participat periferic.
In ceea ce priveste subiectul zilei de 13 iunie 1990.
Am fost lănga presedintele Statului in noaptea aceea, alaturi de premier, de ministri, de consilieri. Presedintele proaspat ales a aparut in toate acele ore nu ca un "regizor", ci ca o "victima". Cu puteri diminuate, cu ministrul de interne dat disparut, cu ministrul MAPN plecat din tara, cu un director SRI care-si pierduse sediul, Ion Iliescu nu putea apela la prerogativele sale prezidentiale. In mijlocul dezastrului s-a pus atunci problema unei echipe de voluntari care sa constate starea de fapt a unei Capitale in flacari. Am facut parte din acea echipa. Am relatat la timpul respectiv impresiile mele.
17 ani mai tărziu l-ati transformat pe Ion Iliescu in complotistul cu sănge rece care, dupa ce a dat o perfecta "lovitura de stat" in decembrie '89, a pus la cale o alta, de data aceasta impotriva lui insusi! Se vede treaba ca nu-l cunoasteti pe Ion Iliescu. Afirmatiile dumneavoastra sunt de-a dreptul caraghioase. Caracterul fostului Presedinte nu este al unui condotier! Istoria ii va căntari si aprecia faptele si responsabilitatile, nu dumneavoastra, "un las" care se autodenunta.
In legatura cu acest moment am fost, de altfel, convocat la Procuratura Militara, unde mi-am depus marturia. Se pare ca rechizitoriul Procuraturii a ajuns si la dv. (de ce la dv.?) fara a fi tinut cont de declaratiile mele.
Am avut atunci ocazia sa-l cunosc pe dl. procuror militar Viorel Siserman si sa discut cu dl. general Dan Voinea. Nu inteleg motivul pentru care acestia v-au permis sa folositi rapoartele anchetelor pentru a va putea razbuna in numele unor frustrari tot mai putin ascunse.
Va propun, in consecinta, sa convingeti o televiziune "amica" sa ne ofere ocazia de a comenta, "la o ora de vărf" si fata in fata, subiectul care vad ca va obsedeaza! As putea evoca astfel ca, intr-un mod neverosimil, strazile Bucurestilor au continuat sa fie ocupate de catre opozitionistii regimului, din iunie păna in decembrie 1990, cănd s-a incercat cu adevarat organizarea unei lovituri de forta impotriva sistemului legal constituit, organizare la care au participat si unii dintre camarazii dv., evident din societatea civila.
V-as incunostiinta, deasemenea, ca a existat un "13 iunie" si la Timisoara, insa atunci cănd un sef al Politiei mi-a propus sa precipite dizolvarea grupului ce stationa fara autorizatie in Piata Operei am interzis ca acesta sa fie atins in vreun fel.
Evenimentele din 13 iunie au afectat, din pacate, prestigiul obtinut prin sacrificiile Romăniei din Revolutie. Ele au constituit "opera" de anvergura a unor puteri interne si externe care au reusit sa ramăna necunoscute.
Din fericire, istoria chiar si a acelor zile nu poate fi scrisa cu bătele in măna! Va plăngeti de comportamentul minerilor, dar va comportati in spatiul public asemenea lor. La 17 ani de atunci doar cozile de topor sunt diferite.
Nu astept sa-mi raspundeti cu buna credinta cu care va scriu. Incercati totusi.
Pentru ca de la o vreme va urmaresc la tot mai dese emisiuni de televiziune unde comentati, cu un aer peremptoriu si revendicativ, evenimente din istoria recenta la care n-ati participat, permităndu-va, in acelasi timp, sa emiteti sentinte si acuzatii la adresa unor persoane care in Decembrie 1989 nu s-au prevalat de dreptul dumneavoastra "de a fi un las", iata luarea de pozitie a unui participant la evenimentele de la Timisoara.
Cu o frecventa suspecta, sustineti, inflexibil, ca Raportul Tismaneanu privind condamnarea crimelor comunismului este un act oficial al Statului Romăn. In acest studiu, autorii lui afirma ca documentul cel mai important al Revolutiei Romăne este cel al Societatii Timisoara din 14 martie 1990. Spre deosebire de acestia, insa, eu nu am auzit de Revolutia din martie 1990! Atunci cănd dictatorul era la putere si din ordinul lui erau impuscati oameni nevinovati, la Timisoara a fost infiintat in 20 decembrie 1989 primul partid antitotalitar, Frontul Democrat Romăn. Unde erati atunci? Proclamatia Frontului Democrat Romăn, citita din balconul Operei in dimineata zilei de 21 Decembrie in fata a o suta de mii de oameni, impreuna cu manifestul "A cazut tirania", tiparit in toate limbile locuitorilor Banatului, constituie primele documente ale Revolutiei, alaturi de cele de la Bucuresti ale Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Proclamatia de la Timisoara, in schimb, a fost facuta publica trei luni mai tărziu, atunci cănd armele incetasera de mult sa mai vorbeasca.
  Â
Raportul Tismaneanu divulga, de fapt, intentia unei confiscari brutale, grosolane si imorale! Pentru a clarifica aceasta situatie, membrii comisiei care a redactat Raportul au fost invitati la o Masa Rotunda la Palatul Parlamentului, de la care au absentat premeditat.
Domnule Sorin Iliesiu, Societatea Timisoara a aparut la initiativa unor participanti la Revolutia de la Timisoara: Lorin Fortuna, liderul FDR, mr. Viorel Oancea, primul ofiter al Armatei Romăne care s-a raliat Revolutiei, scriitorii Vasile Popovici, George Serban, Ion Monoran, inclusiv persoana care va scrie, devenita ulterior presedintele Societatii. Initial, Societatea Timisoara s-a aratat preocupata de natura schimbarilor ce au survenit in urma Revolutiei. Documentul ei cel mai cunoscut, Proclamatia de la Timisoara, si-a propus analiza critica a noilor stari de lucruri. Din pacate, pe parcurs, intre mine si colegii mei a aparut o neintelegere legata de Punctul 8 al Proclamatiei. Faptul ca prevederile incluse aici isi propuneau sa elimine din viata publica numai persoana lui Ion Iliescu si nu pe responsabilii represiunii din decembrie 1989, m-a facut sa parasesc Societatea. Nu Ion Iliescu daduse ordin sa se traga in decembrie '89! In plus, "radicalitatea" zgomotoasa a unora dintre colegii mei, in conditiile in care imi devenise cunoscut faptul ca trecutul multora nu era conform cu exigentele pe care le exprimau, mi s-a parut un exemplu de demagogie inacceptabila. Nu intru in amanunte, dar daca le doreste cu adevarat, grupul dumneavoastra ma poate contacta.
Proclamatia de la Timisoara recunoaste explicit meritul Revolutiei din 1989. Membrii comisiei, nu! Dumneavoastra, impreuna, l-ati convins pe presedintele Traian Basescu (care, dupa spusele domniei sale, a privit Revolutia la televizor) sa va cautioneze cu puterea sa reprezentativa! Dumneavoastra l-ati indus in eroare! Dumneavoastra l-ati inselat! Semn ca nu ignoranta, ci raul interes v-a mentinut pe aceasta pozitie.
Cum, oare, au fost convinse persoane ale grupului de redactare, dintre care pe unele le cunosc si le apreciez, sa-l urmeze pe domnul Tismaneanu in aceasta aventura, ramăne un mister. Sigur este ca aceia dintre noi care au facut cu putinta victoria Revolutiei au autoritatea morala sa conteste tentativa de a compromite o revolutie la care n-ati participat ori ati participat periferic.
In ceea ce priveste subiectul zilei de 13 iunie 1990.
Am fost lănga presedintele Statului in noaptea aceea, alaturi de premier, de ministri, de consilieri. Presedintele proaspat ales a aparut in toate acele ore nu ca un "regizor", ci ca o "victima". Cu puteri diminuate, cu ministrul de interne dat disparut, cu ministrul MAPN plecat din tara, cu un director SRI care-si pierduse sediul, Ion Iliescu nu putea apela la prerogativele sale prezidentiale. In mijlocul dezastrului s-a pus atunci problema unei echipe de voluntari care sa constate starea de fapt a unei Capitale in flacari. Am facut parte din acea echipa. Am relatat la timpul respectiv impresiile mele.
17 ani mai tărziu l-ati transformat pe Ion Iliescu in complotistul cu sănge rece care, dupa ce a dat o perfecta "lovitura de stat" in decembrie '89, a pus la cale o alta, de data aceasta impotriva lui insusi! Se vede treaba ca nu-l cunoasteti pe Ion Iliescu. Afirmatiile dumneavoastra sunt de-a dreptul caraghioase. Caracterul fostului Presedinte nu este al unui condotier! Istoria ii va căntari si aprecia faptele si responsabilitatile, nu dumneavoastra, "un las" care se autodenunta.
In legatura cu acest moment am fost, de altfel, convocat la Procuratura Militara, unde mi-am depus marturia. Se pare ca rechizitoriul Procuraturii a ajuns si la dv. (de ce la dv.?) fara a fi tinut cont de declaratiile mele.
Am avut atunci ocazia sa-l cunosc pe dl. procuror militar Viorel Siserman si sa discut cu dl. general Dan Voinea. Nu inteleg motivul pentru care acestia v-au permis sa folositi rapoartele anchetelor pentru a va putea razbuna in numele unor frustrari tot mai putin ascunse.
Va propun, in consecinta, sa convingeti o televiziune "amica" sa ne ofere ocazia de a comenta, "la o ora de vărf" si fata in fata, subiectul care vad ca va obsedeaza! As putea evoca astfel ca, intr-un mod neverosimil, strazile Bucurestilor au continuat sa fie ocupate de catre opozitionistii regimului, din iunie păna in decembrie 1990, cănd s-a incercat cu adevarat organizarea unei lovituri de forta impotriva sistemului legal constituit, organizare la care au participat si unii dintre camarazii dv., evident din societatea civila.
V-as incunostiinta, deasemenea, ca a existat un "13 iunie" si la Timisoara, insa atunci cănd un sef al Politiei mi-a propus sa precipite dizolvarea grupului ce stationa fara autorizatie in Piata Operei am interzis ca acesta sa fie atins in vreun fel.
Evenimentele din 13 iunie au afectat, din pacate, prestigiul obtinut prin sacrificiile Romăniei din Revolutie. Ele au constituit "opera" de anvergura a unor puteri interne si externe care au reusit sa ramăna necunoscute.
Din fericire, istoria chiar si a acelor zile nu poate fi scrisa cu bătele in măna! Va plăngeti de comportamentul minerilor, dar va comportati in spatiul public asemenea lor. La 17 ani de atunci doar cozile de topor sunt diferite.
Nu astept sa-mi raspundeti cu buna credinta cu care va scriu. Incercati totusi.
Cu măhnire sincera,
Â
Claudiu Iordache
Â
23 august 2007
