Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sorina Placinta explica pe blog motivul pentru care a plans, in timpul unei discutii cu liderul PDL Bucuresti, Elena Udrea, la motiunea de cenzura. "Cariera este vremelnica intotdeauna. Familia este durabila. Ma gandesc la familie, ma gandesc la tara, ma gandesc sa ne dea Dumnezeu gandul cel bun. Nu stiu ce voi face in continuare. Dar mi-am adus aminte de lucrurile importante. Asta e", scrie Sorina Placinta pe blog.
"Nici acum nu stiu daca e necesar sa dau explicatii pentru ceea ce mi s-a intamplat in plen in ziua votului motiunii. Dar, pentru ca multa lume asteapta sa afle de la mine motivul pentru care am plans si ce anume a declansat aceasta reactie, voi spune totusi cateva cuvinte", isi incepe senatorul pe blog.
"Sunt om. Nu exista politicieni-roboti, nici oameni de afaceri roboti si nici mame robot. Suntem oameni si exista momente in viata cand simti ca nu mai poti, ca nimic nu are rost si ca, uneori, e chiar mai bine sa pui un punct, sa tragi o linie si sa recunosti ca te afli la capatul puterilor. Intr-o zi atat de tensionata ca aceea, eu asta am simtit. Nu am sa neg niciodata ca il apreciez pe Mihai Razvan Ungureanu pentru ceea ce a incercat sa faca. Cred insa ca mandatul lui a venit cumva si prea devreme si prea tarziu. Noi, PDL-ul, am uitat, prinsi in valtoarea guvernarii, ca suntem o echipa. Pentru ca am fost. Fiecare a actionat asa cum a crezut de cuviinta, ca intr-un organism ale carui molecule s-au dezintegrat, pierzand comunicarea, legatura si, mai ales, intelegerea. De aceea cabinetul lui Razvan Mihai Ungureanu mi s-a parut ca nu are nicio sansa", scrie Placinta, pe blog.
Fostul ministru vorbeste si despre Elena Udrea: "Aceasta lupta politica acerba si fara rost, de a carei vina nici macar nu mai conteaza cine este resposabil, ameninta sa ne duca pe un drum primejdios. Am simtit asta in profunzime si am resimtit momentul ca pe o mare deceptie personala, caci nu sunt oarba. La discutia cu Elena Udrea am cedat. Emotional. Elena este o persoana pe care o respect. Munceste, nu se da in laturi, incaseaza cu eroism as putea spune, merge mai departe. Personalitatea ei puternica are insa si un revers, pentru ca traim intr-o lume profund misogina care inca nu da femeilor dreptul la lidership cu adevarat. Reversul este ca a trebuit sa faca de multe ori de una singura treaba unei echipe intregi. Iar noi, la Bucuresti, n-am putut creste lideri. Acest esec ne va costa pe termen lung mult mai mult decat un executiv picat la o motiune. E nevoie de o discutie onesta in partid".
Potrivit senatorului, colegii de partid nu i-au luat niciodata apararea atunci cand a fost acuzata pe nedrept si s-a simtit izolata.
"In spatiul public am inghitit prea mult si nimeni din echipa mea n-a iesit sa spuna, domnilor, eu o cunosc pe femeia aceasta, ii cunosc familia si stiu ce fel de om e. Nu. Nimeni. Din momentul in care Andrei a fost impuscat si apoi acuzat el insusi de tentativa de omor (despre paradoxul si absurditatea acestei povesti, inflamata de multa lume necuviincioasa, voi vorbi la timpul potrivit), pe profilul emotionant al baiatului de bani gata, derbedeu si rebel, eu am devenit paria partidului, buna doar de munca pe usa din dos. Comentatori fara valoare, dar cu voce puternica, m-au facut urata, hoata, mama denaturata (si nu vorbesc decat despre lucrurile pe care le suporta hartia), etc. Sotul meu, un chirurg de renume international, a fost suspectat de avansare pe pile in Bucuresti, in conditiile in care unui mare specialist i s-au inchis usile spitalelor. Zeci de oameni ii datoreaza viata profesorului Bucuras. Este unul dintre putinii specialisti in transplant. Nu conteaza, e sotul meu, e culpabil. Sau cel putin susceptibil. Anul trecut s-a operat pe cord. Si, in timp ce eram cu el in spital, citeam ce om grotesc sunt eu, ce fiu am si ce sot… Lucrurile acestea se aduna. Trebuie sa ne revenim, sa ne reintoarcem la valorile noastre adevarate. Am pierdut cumsecadenie, decenta si reflexul mainii intinse ca ajutor. Am fost acuzata ca m-am imbogatit de pe urma politicii, ori eu am pierdut enorm de cand am intrat in aceasta aventura a vietii mele. M-am simtit singura, izolata si pe nedrept acuzata. Eu, cand am plecat de la minister, am plecat in lacrimile sportivilor mari si ai sefilor de federatii. Nu stiu cati ministri au primit scrisori comune si publice de regret din partea celor ale caror probleme le-au gestionat. Cariera este vremelnica intotdeauna. Familia este durabila. Ma gandesc la familie, ma gandesc la tara, ma gandesc sa ne dea Dumnezeu gandul cel bun. Nu stiu ce voi face in continuare. Dar mi-am adus aminte de lucrurile importante. Asta e. Si pentru ca astazi sarbatorim munca, asta fac si eu, la asta trebuie sa ne intoarcem toti", conchide Placinta. (V.M.)
