Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Cu cât statul este mai corupt, cu atât va emite mai multe legi”, spunea istoricul roman Tacitus, în urmă cu 2.000 de ani. Diriguitorii României de după Revoluţie nu au asimilat încă sensul afirmaţiei, astfel că eficienţa statului este afectată serios de instabilitatea legislativă, manifestată printr-un număr mare de modificări succesive ale unor acte normative mai vechi.
Un număr de legi importante din România au fost modificate de atât de multe ori încât forma lor iniţială este de nerecunoscut sub noianul de amendări repetate. Practic, legi care iniţial au fost gândite ca un întreg au fost cârpite de-a lungul anilor fie pentru a acoperi lipsurile variantei iniţiale, fie pentru a schimba legea radical, în funcţie de culoarea politică a celor care s-au succedat la putere. Culpa pentru instabilitatea legislativă este purtată atât de către Parlament, cât şi de către Guvern. Un exemplu clasic este Codul Fiscal, modificat într-un ritm care-i năuceşte nu doar pe oamenii de afaceri, ci şi pe simplii contribuabili. „Biblia zapciilor” se schimbă considerabil, în pofida iritării exprimate periodic de către mediul de afaceri. În septembrie 2015, guvernul Ponta impunea, prin ordonanţă de urgenţă, 45 de modificări la Codul Fiscal şi 17 la cel de Procedură Fiscală. Regulile au fost schimbate dramatic în 2017, prin aşa-numita „revoluţie fiscală”, nume pentru un număr record de noi cârpeli ale legislaţiei privind taxele şi impozitele. „Revoluţia fiscală” a anului trecut s-a tradus prin nu mai puţin de 10 acte normative adoptate în domeniu, ordonanţe, legi sau legi de aprobare a ordonanţelor, prin care au fost modificate 261 de prevederi ale Codului Fiscal. Ca de obicei, mediul de afaceri nu a fost mulţumit de „avântul revoluţionar” al guvernanţilor. „Media modificărilor anuale ale Codului Fiscal la nivel european a diverselor aspecte tehnice, în niciun caz fundamentale, este de 50. În România, numai în acest an, am avut 261 de modificări ale Codului Fiscal. De asemenea, timpul mediu de dezbatere cu partenerii sociali și stakeholderii pentru implementarea masurilor de modificare a legislației cu incidență asupra mediului economic, este de 3 ani. În România, am atins un record nemaiîntâlnit de 0 zile”, se lamenta Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România. Coincidenţă sau nu, în 2015 România ocupa poziţia 37 în topul ţărilor privind uşurinţa cu care se fac afaceri, iar acum este pe locul 63, poziţie pe care o ocupa şi în 2011. Dacă instabilitatea fiscală este imputabilă în general Guvernului, de alte domenii principalul responsabil este Parlamentul. De la adoptarea ei în 2011, Legea educaţiei a fost modificată de mai bine de 100 de ori, iar alte proiecte de amendare şi modificare a legii sunt în diverse stadii în Parlament. Practic, modificările au fost atât de numeroase şi de consistente încât aşa-numita lege „Funeriu” numai a lui Funeriu nu mai este. De altfel, intenţia de modificare a legii a fost anunţată de către PSD încă din momentul adoptării ei, când social-democraţii erau în opoziţie, iar odată ce au ajuns la putere s-au ţinut de cuvânt. Numai că, după atâţia ani de cârpeli, şi-au dat seama că acum este nevoie de o lege cu totul nouă. Aceeaşi soartă a avut-o şi Legea salarizării unitare. În 2010, prima formă a trecut de Parlament prin asumarea răspunderii de către guvernul Boc, însă realitatea brutală a crizei economice a făcut inaplicabilă şi a generat un şir de acţiuni în instanţă ale bugetarilor împotriva Guvernului. Guvernarea PSD a reuşit să adopte o nouă formă a proiectului însă valul de bunăstare promis bugetarilor s-a resorbit, în mare parte, prin transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Tot guvernarea PSD promite o nouă lege a pensiilor care să o înlocuiască pe cea făcută sub oblăduirea guvernului Emil Boc. Criza economică din 2009-2011 a arătat că sistemul de pensii era subfinanţat fiind periclitată sustenabilitatea acestuia pe termen lung. În consecinţă, pensiile speciale de care beneficiau anumite categorii au fost eliminate, cu excepţia celor ale militarilor şi magistraţilor, singurii care mai primeau pensii mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le primească potrivit contribuţiilor plătite de-a lungul stagiului de cotizare. Cum nici măcar din istoria recentă politicienii nu par să înveţe prea multe, din 2015 încoace Legea pensiilor a fost modificată în mai multe rânduri astfel că sistemul de pensii speciale a fost complet reinstaurat fiind chiar amplificat pentru noi categorii de angajaţi ai statului. Angajaţii Curţii de Conturi, Consiliului Legislativ, funcţionarii publici parlamentari, ba chiar şi ziariştii înscrişi în asociaţii profesionale se regăsesc acum printre cei ale căror pensii sunt plătite de alţii, iar delirul generozităţii din banii altora nu pare să se sfârşească existând proiecte de lege prin care primarii, angajaţii Autorităţii Electorale Permanente, personalul de intervenţie de la ambulanţă, profesorii de liceu ar urma să primnească şi ei pensii de serviciu. Rămâne de văzut câte dintre aceste proiecte, adoptate deja sau aflate în dezbaterea forului legislativ, se vor regăsi în varianta de lege a pensiilor cu care Ministerul Muncii va veni la Parlament. O altă necunoscută este câte din actele normative importante vor supravieţui unei schimbări de putere pentru că un alt motiv al instabilităţii legislative, pe lângă lipsa de viziune pe termen lung, este obiceiul majorităţilor parlamentare de a respinge în bloc propunerile venite din tabăra opoziţiei. Astfel, în lipsa unui consens larg pe proiecte importante, alternanţa la putere a stimulat în mod repetat şi instabilitatea legislativă.
„Este nevoie de corectarea legislaţiei, pentru că toată legislaţia noastra a fost făcută în grabă, ba pentru aderare, ba post-aderare, totul s-a făcut în goana calului şi trebuie rescrisă. Mă gândesc la învăţământ, sănătate, domeniul pensiilor, spre exemplu, dar sunt multe altele” Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale
Efemera guvernare comună a PSD şi PDL din 2008-2009 a bifat la reuşite adoptarea Codului Civil şi de Porcedură Civilă şi a celui Penal şi de Procedură Penală. Noile legi fundamentale pentru sistemul judiciar românesc au fost elaborate la Guvern şi reanalizate în comisii parlamentare special înfiinţate în acest scop. Nu a durat mult până când marea schimbare şi-a arătat limitele. Decizii succesive ale Curţii Constituţionale au declarat articole din noua legislaţie penală şi procesual-penală drept neconstituţionale. Datoria Parlamentului era să pună în acord deciziile CCR cu Codurile însă forul legislativ nu s-a grăbit să o facă astfel că, în momentul de faţă, există şapte decizii care încă nu au fost puse în acord cu legea, trei decizii impun clarificarea unor texte din Coduri, iar alte trei decizii vizează modificarea unor texte din legi speciale de natură penală şi execuţional-penală. În acest scop, a fost înfiinţată Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei. Pe lângă cele trei legi de funcţionare a sistemului judiciar, această comisie trebuie să pună în acord şi legislaţia penală cu deciziile Curţii Constituţionale. Între timp, a devenit necesară şi schimbarea Codurilor penale pentru armonizarea cu directiva europeană referitoare la dreptul de la apărare şi la prezumţia de nevinovăţie.
Un Parlament hiperactiv
Reproşurile repetate aduse parlamentarilor că nu muncesc suficient nu sunt tocmai întemeiate. Dimpotrivă, parlamentarii hiperactivi au contribuit la avalanşa de legi care, în marea lor majoritate, sunt de „legi de completare şi modificare” a unor acte normative mai vechi. Rareori, printre proiectele de lege iniţiate de deputaţi sau senatori şi adoptate de Parlament, se află legi în întregime noi care să arate o viziune de ansamblu asupra unui domeniu. Majoritatea sunt modificări minore ale unor articole sau doar alineate de articole care sporesc palmaresul unui parlamentar, dar contribuie la haosul legislativ. Spre exemplu, în momentul de faţă, la Camera Deputaţilor sunt nu mai puţin de 549 de proiecte aflate în dezbaterea comisiilor, 51 au rapoartele depuse şi urmează să fie incluse pe ordinea de zi a plenului, pe care se află deja 252 de lei. Alte 89 au fost trimise la Senat, ca for decizional, iar două proiecte adoptate sunt în termen pentru eventuale sesizări de neconstituţionalitate. Pentru promulgarea de către şeful statului au fost trimise 12 legi, 38 sunt în controlul de constituţionalitate al CCR, iar alte 33 de legi au fost retrimis de Iohannis pentru reexaminare. De observat este că şi arhitectura constituţională a statului contribuie la instabilitate. Astfel, o ordonanţă de urgenţă emisă de Guvern îşi produce efectele imediat, dar trebuie trimisă Parlamentului spre aprobare sau respingere. Dacă este respinsă, ordonanţa nu-şi mai produce efectele şi se revine la cadrul legislativ anterior. Deseori însă, OUG-urile sunt aprobate, dar în forme modificate atât de substanţial încât devin chiar contrare intenţiei iniţiale a Guvernului. Au fost şi cazuri în care Guvernul a dat puncte de vedere negative pentru proiecte de lege iniţiate de un cabinet anterior.
