x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică LEGE MODIFICATĂ / Mircea Geoană ajunge vice în CSAT

LEGE MODIFICATĂ / Mircea Geoană ajunge vice în CSAT

de Aniela Nine    |    05 Ian 2009   •   00:00
LEGE MODIFICATĂ / Mircea Geoană ajunge vice în CSAT

Guvernul a modificat la 30 decembrie 2008 prin ordonanţă de urgenţă Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).



Ordonanţa de Urgenţă conţine o prevedere care îi permite preşedintelui Senatului, post ocupat în prezent de liderul PSD, Mircea Geoană (foto), să participe la şedinţele CSAT în calitate de vicepreşedinte. Întrebat dacă ordonanţa reprezintă o încălcare a Constituţiei, premierul Emil Boc a răspuns negativ. "Nu este vorba de o încălcare a Constituţiei, pentru că nu se reglementează întreaga modalitate de organizare şi funcţionare a CSAT, este doar vorba de o chestiune precisă şi punctuală", a spus Boc.

×
Subiecte în articol: politic