x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea Big Brother ajunge la Cameră

Legea Big Brother ajunge la Cameră

23 Sep 2015   •   17:18
Legea Big Brother ajunge la Cameră
Sursa foto: Alex MICSIK / AGERPRES FOTO

Comisia juridică a Camerei Deputa­ților a dat, ieri, aviz favorabil, cu o singură abținere, proiectului de modifi­care a legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal în sectorul comunicaţiilor electronice, așa-numita lege „Big Brother”.

Potrivit modificărilor adoptate, autoritățile vor avea acces la datele personale ale utilizato­rilor doar la solicitarea instan­țelor sau a organelor de ur-mărire penală ori a orga­nelor de stat cu atribuții în domeniul apărării și secu­rității naționale, însă va fi nevoie dec autorizarea prea­labilă a unui judecător. Astfel, potrivit actului normativ, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electro­nice vor pune la dispoziţia auto­rităților, „de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare”. În același timp, furnizorii vor reține datele utili­zatorilor până la maximum trei ani. În luna mai, propunerea legislativă a întrunit susţinerea tuturor liderilor partidelor poli­tice parlamentare, la consultă­rile avute cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni. Legea a fost inițiată de senatorii Vasile Blaga (PNL) şi Gabriel Oprea (UNPR) şi de deputaţii Daniel Constantin (ALDE), Alina Gor-ghiu (PNL), Kelemen Hunor (UDMR), Varujan Pambuccian (minorităţi) şi Victor Ponta (PSD).

×