x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea de aprobare a OUG 37/2009 privind administraţia publică, neconstituţională

Legea de aprobare a OUG 37/2009 privind administraţia publică, neconstituţională

07 Oct 2009   •   00:00

Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că este neconstituţională Legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, întrucât nu s-au respectat normele de adoptare a ei.



În şedinţa de miercuri, Curtea Constituţională s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, prevăzut de art.146 lit.a) din Constituţie, asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.

În urma deliberării, Curtea Constituţională a constatat, cu majoritate de voturi, că legea este neconstituţională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanţei de urgenţă prevăzute de art.115 alin.(6) din Legea fundamentală.

Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.
Biroul de presă al Curţii Constituţionale
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic