x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Legea vaccinării în plenul Senatului

Legea vaccinării în plenul Senatului

23 Oct 2017   •   15:06
Legea vaccinării în plenul Senatului

Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat a decis includerea pe ordinea de zi de luni a plenului a proiectului de lege privind vaccinarea persoanelor în România, prioritate legislativă a Guvernului. 

Senatul este prima Cameră sesizată cu acest proiect de lege, care are ca obiect de reglementare activitatea de vaccinare în vederea prevenirii şi limitării răspândirii bolilor transmisibile care pot fi prevenite prin vaccinarea populaţiei generale, în România. 

Proiectul de act normativ instituie obligaţia imunizării copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul Naţional de Vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie. 

În forma Guvernului, actul normativ urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018, dar Comisia de sănătate a Senatului, sesizată pentru raport pentru acest proiect de lege, a eliminat această prevedere. AGERPRES

×