x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii sunt indignaţi după ce Dragnea anunţă că pregăteşte acuzarea lui Iohnanis

Liberalii sunt indignaţi după ce Dragnea anunţă că pregăteşte acuzarea lui Iohnanis

de Monica Stoica1    |    07 Aug 2018   •   08:27
Liberalii sunt indignaţi după ce Dragnea anunţă că pregăteşte acuzarea lui Iohnanis

Liberalii reacţionează aprig după ce Liviu Dragnea a declarat că ar putea începe procedura de suspendare a preşedintelui. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că demersul de suspendare din funcţie a şefului statului pentru înaltă trădare, anunţat de liderul PSD, este „inept”. Şi senatorul PNL Alina Gorghiu critică dur acuzaţiile liderului social-democraţilor Liviu Dragnea la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, clasificându-le drept „absurde”. Acuzaţiile denotă „disperarea” lui Dragnea, crede Gorghiu.

Orban spune că, prin această intervenţie, Liviu Dragnea încearcă să scape de închisoare. „Este o inepţie care a prezentat-o acelaşi Dragnea, care este din ce în ce mai rupt de realitate şi care este clar că altceva în afară de dorinţa de a scăpa de puşcărie nu mai are în cap”, a declarat liderul liberalilor, după şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal, chestionat cu privire la faptul că suspendarea preşedintelui ţării este repusă în discuţie sub aspectul acuzaţiei de înaltă trădare. Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis le-a vorbit liberalilor, la întâlnirea avută înainte de Consiliul Naţional, de o comasare a Partidului Naţional Liberal cu ALDE, Ludovic Orban a răspuns că aceasta „este o nouă minciună gogonată a lui Dragnea”.

Isterie şi paranoia

Senatorul PNL Alina Gorghiu crede că preşedintele Partidului Social-Democrat nu vrea decât să declanşeze un război politic. „Hidoşenie la cel mai înalt nivel este calificativul pe care orice om de bună-credinţă îl poate da războiului politic declanşat de către Liviu Dragnea la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Doar o persoană isterică şi paranoică se poate coborî într-atât încât să regizeze o acuzaţie ridicolă împotriva preşedintelui României pentru că acesta refuză să fie nepăsător la un sistem de guvernare care îndreaptă statul spre faliment sigur. Nu este nimic nou că liderul PSD a dezvoltat o adevărată obsesie din a-l vedea plecat de la Palatul Cotroceni pe domnul Iohannis, însă absurditatea acuzaţiilor arată gradul de disperare al lui Dragnea, sufocat în propriile promisiuni mincinoase şi care vede cum fotoliul prezidenţial la care aspiră de mult timp devine un orizont mult prea îndepărtat”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook. Liviu Dragnea a declarat că există multiple motive pentru care Iohannis poate fi acuzat de înaltă trădare, referindu-se la „toate ieşirile, incitările” la adresa Guvernului şi Parlamentului. „Incitarea la schimbarea ordinii constituţionale. Lucrurile sunt foarte clare aici, nici măcar nu e complicată definiţia. Când vrei să dărâmi un guvern, nu, prin mijloacele parlamentare şi mijloacele constituţionale, este o schimbare a ordinii constituţionale, deci este incitare la ordinea constituţională”, a precizat Dragnea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că preşedintele Iohannis le-a spus liberalilor, la întâlnirea de la Cotroceni, că el personal va conduce PNL şi se va ocupa de ALDE, pentru ca partidul condus de Tăriceanu să iasă din coaliţia de guvernare.

Piază rea pentru investitorii străini

Liderul PSD, Livu Dragnea, a apreciat că unele acţiuni ale lui Iohannis pot îmbrăca forma trădării, dacă sunt citite cu atenţie articolele aferente din Codul Penal. Dragnea a amintit momentul în care Iohannis a cerut Guvernului să precizeze dacă mai sunt bani de pensii şi salarii. „În momentul în care pui o asemenea întrebare, tu fiind preşedintele României, toate pieţele internaţionale reacţionează. Toţi cei cu care România are legături financiare pot să reacţioneze în defavoarea României”, a spus Liviu Dragnea.

7 motive de trădare

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu spune că partidul social-democrat a găsit cel puţin şapte argumente pentru a-l acuza pe preşedintele Iohannis de trădare naţională. El a spus că cea mai gravă greşeală este incitarea la schimbarea ordinii constituţionale. „Iohannis a ieşit permanent în stradă, cere ieşiri în stradă cu atacuri împotriva guvernului, atacă în permanenţă premierul şi Guvernul, personal şi prin intermediari cum este Orban", a afirmat deputatul pentru Digi24.
 

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban