x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liste româneşti pentru alegeri europarlamentare

Liste româneşti pentru alegeri europarlamentare

de Monica Iordache Apostol    |    Lavinia Dimancea    |    31 Mar 2009   •   00:00
Liste româneşti pentru alegeri europarlamentare
Sursa foto: CHRISTIAN LUTZ/Agerpres

PNL şi PD-L şi-au finalizat ieri listele cu candidaţii pentru alegerile europarlamentare de la 7 iunie. PSD încă mai discută, candidatura Laviniei Şandru fiind mărul discordiei. Dacă Ion Iliescu spune că Şandru nu are ce căuta pe listă, Mircea Geoană îi mai dă o şansă: să se înscrie în PSD.



Pesediştii nu au reuşit ieri, la şedinţa Biroului Permanent Naţional, să se pună de acord în privinţa Laviniei Şandru. Ion Iliescu a continuat să se opună candidaturii liderului PIN pe eurolista PSD, anunţând victorios, la finalul întrunirii, că acesta nu se regăseşte pe lista celor 46 de propuneri luate în discuţie, toţi candidaţii fiind membri ai PSD. "Lavinia Şandru nu este membru de partid.

N-are ce să caute (pe lista cu candidaturi - n.r.) şi nici nu e (pe această listă - n.r.)", a declarat Iliescu, care săptămâna trecută ameninţase cu demisia din partid în cazul în care Şandru se regăseşte pe lista PSD. Ca şi atunci, Mircea Geoană a ţinut-o însă pe-a lui. Deşi a confirmat că Şandru nu figurează pe lista celor 46 de candidaţi propuşi de organizaţiile judeţene, şeful social-democraţilor a arătat că subiectul nu este închis. "Dacă (Lavinia Şandru - n.r.) se înscrie în PSD, putem să mai discutăm acest subiect", a anunţat Geoană. De altfel, spun surse din partid, cazul Şandru nu a fost tranşat în şedinţa BPN, chiar dacă nimeni nu a susţinut-o deschis pentru a ocupa un loc pe lista PSD. "A rămas în coadă de peşte. Ce s-a stabilit clar a fost că pe listă nu vor fi oameni care nu sunt afiliaţi la PES, dar nici oameni care au probleme cu dosare penale", ne-a spus unul dintre liderii partidului. Oricum, după şedinţa conducerii PSD, Şandru a explicat că nu este "afectată personal" de decizia pesediştilor de a nu o include pe lista discutată ieri şi l-a acuzat pe Iliescu că, prin poziţia adoptată, i-a făcut "un mare serviciu" preşedintelui Băsescu. În ceea ce priveşte candidaţii PC, liderii PSD vor avea, potrivit lui Geoană, o discuţie cu conducerea conservatorilor pentru a pune de acord prevederile alianţei şi criteriile PES potrivit cărora pe lista pentru europarlamentare trebuie să se regăsească doar candidaţi care sunt afiliaţi la PES. O decizie privind lista cu cele 33 de poziţii finale va fi luată joi de Comitetul Executiv Naţional. Potrivit unor surse din partid, cap de listă va fi Adrian Severin, acesta fiind urmat de reprezentanta femeilor, Rovana Plumb. Pesediştii mizează pe 12 locuri eligibile, la acestea aspirând actualii europarlamentari, dar şi nume noi ca Aristide Roibu.

DĂIANU ŞI CIOROIANU AU RATAT LISTA
Chiar dacă şi la PNL au fost nemulţumiri, liberalii şi-au finalizat şi aprobat lista candidaţilor pentru europarlamentare. Aceasta este deschisă de Norica Nicolai, vicepreşedinte al partidului. Pe următoarele trei locuri au fost plasate Adina Vălean, Renate Weber şI Ramona Mănescu, toate trei având deja câte un mandat de europarlamentar. Cum liberalii mizează pe cinci sau şase locuri în Parlamentul European, şanse de a mai prinde un mandat ar avea şi următorii doi candidaţi de pe lista PNL: Cristian Buşoi şi Ben-Oni Ardelean, ultimul fiind un fost candidat la parlamentare care a obţinut locul întâi într-un colegiu din Hunedoara, dar a ratat redistribuirea. Daniel Dăianu n-a mai fost inclus pe lista candidaţilor, deşi ar fi dorit, nemaigăsind susţinători nici măcar în tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu, cel care l-a şi adus în PNL înaintea europarlamentarelor din 2007. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL are "toată preţuirea pentru competenţa sa profesională", dar i-a reproşat faptul că nu a reuşit să stabilească o legătură cu partidul. "Există diferenţe fundamentale - şi de viziune de politică, şi de viziune de politică economică - între noi şi domnul Dăianu. Există, de asemenea, o diferenţă majoră între modul în care înţelegem noi legătura între un europarlamentar şi partidul care a lucrat pentru a obţine locul respectiv", a declarat Antonescu. Liderul PNL a promis însă să-l susţină pe Dăianu pentru un alt post, cum ar fi unul în conducerea BNR. Un alt absent de pe listă este fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu, care fusese plasat pe locul opt, cel mai probabil neeligibil. Antonescu a susţinut că Cioroianu s-a retras pentru că a fost nemulţumit de poziţia pe care a fost plasat, dar fostul ministru a negat că s-a retras. "Este o minciună, n-am refuzat nici o clipă. I-am spus lui Crin Antonescu să se gândească dacă ăsta este un loc potrivit pentru mine. I-am spus că mi se pare curios să fiu pus pe locul opt, după o serie de persoane pe care, vă spun sincer, nici eu nu le cunosc. Dacă taxăm nepotismul altor partide, nu e tocmai corect să punem pe liste soţii, viitoare soţii sau oameni care l-au susţinut pe Crin Antonescu", a declarat Cioroianu, pentru Antena 3, făcând referire la faptul că Adina Vălean este partenera de viaţă a lui Crin Antonescu.

STOLOJAN, PRIMUL, MACOVEI, A DOUA

Şi PD-L şi-a finalizat ieri lista cu candidaţii pentru europarlamentare. Liderul partidului, Emil Boc a anunţat după şedinţa Colegiului Director că în fruntea listei pentru PE se află prim-vicepreşedintele Theodor Stolojan, iar alături de acesta se află, în ordine, Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu şi Marian Jean Marinescu. Despre Monica Macovei, Boc a spus că aceasta "se înscrie în partid". Liderul PD-L a precizat că lista este completată cu alţi candidaţi ai PD-L, ţinând cont de reuşita unei îmbinări pe listă între performanţa oamenilor, performanţa politică, profesională, combinate cu performanţa electorală a judeţelor şi regiunilor care îi susţin pe candidaţi, şi a precizat că "este o formulă profesionistă, care răspunde intereselor României de a avea la Bruxelles oameni care să reprezinte cu demnitate ţara şi interesele partidului de a acoperi toate regiunile ţării ca reprezentare pe listă.

Radu Stroe, secretar general al PNL

Noul secretar general al PNL este Radu Stroe, el fiind ales cu 140 de voturi pentru, 11 voturi împotrivă şi şapte abţineri. "Cel mai important subiect al Delegaţiei Permanente a fost alegerea secretarului general al PNL. Propunerea pe care am făcut-o, şi anume domnul Radu Stroe, a fost votată în majoritate, cred, 120 de voturi pentru...", a anunţat liderul PNL Crin Antonescu. El a fost corectat de Stroe, care a afirmat că votul a fost 140 de voturi pentru, 11 voturi contra şi şapte abţineri, Antonescu exclamând: "Iată un om pregătit să fie secretar general, atent, migălos!".

×