Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, nu va fi prezent vineri la întâlnirea cu şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, deoarece nu se află în ţară. El va fi reprezentat, însă, de vicepreşedintele forului, Florin Iordache, căruia i-a delegat atribuţiile pentru luna ianuarie.
"Din câte ştiu, (Liviu Drangea - n.r.) nu este în ţară. (Voi participa - n.r.) eu şi cu domnul Tăriceanu", a afirmat deputatul Florin Iordache.
Preşedintele CE Jean-Claude Juncker efectuează o vizită la Bucureşti în perioada 10-11 ianuarie, cu prilejul începerii oficiale a Preşedinţiei române a Consiliului UE. Potrivit agendei oficialul european, el va avea întrevederi cu Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, dar şi cu Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile vicepreşedintelui Camerei Florin Iordache, pentru luna ianuarie, potrivit unei decizii publicată la sfârşitul lunii decembrie în Monitorul Oficial.
ANTENA 3