x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea: Becali este un om autentic, candidatura sa pe listele USL este un lucru bun

Liviu Dragnea: Becali este un om autentic, candidatura sa pe listele USL este un lucru bun

15 Oct 2012   •   16:25
Liviu Dragnea: Becali este un om autentic, candidatura sa pe listele USL este un lucru bun

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, susţine că o viitoare candidatură a finanţatorului Stelei, George Becali, pe listele USL, reprezintă un lucru bun, pentru că este o persoană cu notorietate, "un om autentic".

"Mi se pare un lucru bun (n.r. candidatura lui Becali), pentru că Gigi Becali este un om cunoscut, un om cu notorietate, nu văd de ce ar fi rău. Este un om care atrage atenţia publicului şi un om autentic. Este un om autentic Gigi Becali. Gigi Becali sigur nu este cu Traian Băsescu şi cu PDL-ul", a afirmat Liviu Dragnea.

Biroul Politic Central al PNL a decis astăzi, cu unanimitate de voturi, încheierea unui acord cu PNG şi "PNŢCD autentic".

"BPC a votat în unanimitate o poziţie de principiu, favorabilă unui acord politic cu PNG şi PNŢCD autentic, aşa cum se numeşte gruparea condusă de Victor Ciorbea, care a fost un vot unanim, un vot favorabil pentru colaborarea şi susţinerea electorală din partea acestor formaţiuni pentru USL şi în al doilea rând un mandat pentru mine de a finaliza detaliile privitoare la candidaturile lui Victor Ciorbea, lui George Becali pe listele USL", a spus Antonescu la finalul şedinţei Biroului Politic Central.

Preşedintele PNL a precizat că dacă discuţiile se vor finaliza cu succes, iar PNG va susţine candidaţii USL la parlamentare, George Becali va trebui să se înscrie într-un partid din USL pentru a candida.

"Gigi Becali va candida pe listele USL, ca să candidezi, din punct de vedere juridic, formal, trebuie să faci parte dintr-un partid care este component al alianţei. Gigi Becali se va înscrie formal într-unul dintre aceste partide, de facto, el va rămâne liderul propriului sau partid", a mai spus Antonescu.

×