Şeful Executivului a amenințat aseară, în CEx-ul PSD, că este gata să demisioneze dacă partidul nu acceptă remanierea miniștrilor cu probleme penale. La închiderea ediției, surse politice anunțau că miniștrii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc și-ar fi depus mandatele.
În spatele uşilor închise, Liviu Dragnea a spus că PSD riscă să facă implozie şi i-a cerut premierului să nu-şi dea demisia într-o discuţie avută cu puţin timp înaintea şedinţei CEx. „Am ajuns într-o situație tensionată, din cauza mai multor oameni, dar şi din vina mea. A fost o comunicare gestionata prost, atât din partea mea cât şi din partea Guvernului. S-a intrat pe o spirală de suspiciune şi neîncredere, care l-a pus pe Mihai într-o stare de tensiune maximă. La Mihai am ținut şi țin în conti-nuare. Îmi asum starea de supărare şi tensiune în care a ajuns Mihai şi din vina mea”, a spus Dragnea în CEx. Liderul PSD a avut un mesaj şi pentru miniştrii guvernului Tudose: „V-am primit cu drag pe fiecare, de fiecare dată şi discutam despre nişte decizii, după care mergeau la Mihai şi spuneau că am spus să nu se facă. Guvernarea trebuie gestionată de Guvern”, a afirmat liderul PSD. Ulterior, Dragnea le-a cerut pesediştilor să revină la atmosfera din 2015, când erau camarazi şi prieteni, avertizând că nu vrea să ajungă din nou la mâna lui Klaus Iohannis, cu o propunere de premier. „Eu a treia oară la Iohannis nu mă mai duc. Vă ştiu pe fiecare dintre voi şi riscăm să ajungem într-o situ-ație în care să ne omorâm prin implozie. Trebuie să încetăm!”, a sunat apelul şefului PSD. Potrivit unor surse din cadrul CEx, Dragnea i-ar fi propus lui Tudose un armistiţiu: să o păstreze în Guvern pe Sevil Shhaideh, dar să o dea afară pe Rovana Plumb. Liderul PSD ar fi fost de acord şi cu remanierea miniştrilor Răzvan Cuc (Trans-porturi) şi Ilan Laufer (IMM-uri).
„Terente” a lovit ca la Brăila
În schimb, Mihai Tudose le-a spus pesediştilor că el nu se ţine de scaun, dar ţine „la guvernare şi la principii”. „Ştiți cu toții situația, inclusiv cea interna-țională şi nu putem să ne ascundem cu toții. Degeaba luăm măsuri bune şi economia creşte, dacă la nivel de Guvern ca instituție avem o imagine dezastruoasă, din cauza anumitor oameni”, a tunat Tudose, cerându-le tuturor să respecte programul de guvernare. Premierul ar fi repetat de mai multe ori că el nu are nicio problemă să îşi dea demisia dacă partidul nu îi permite să facă remanierea, avertizând că mişcările din partid pot deveni sinuci-gaşe, iar PSD poate pierde guvernarea. Preşedintele Klaus Iohannis a spus ieri, la Craiova, că „premierul este de bună credinţă” şi a dat de înţeles că nu va mai desemna un premier de la PSD în cazul în care partidul lui Dragnea va repeta episodul Grindeanu din luna iunie. „Trebuie să fim serioşi aici. Dacă şi acest Guvern ar cădea, atunci cu siguranţă îmi pun între-barea dacă PSD ar mai avea capacitatea să guverneze. Deocamdată nu suntem în această situaţie”, a aver-tizat Iohannis, la Craiova. Preşedintele s-a referit şi la miniştrii cu probleme penale, intraţi în vizorul premierului, dar protejaţi de coaliţia aflată la putere. „Un Guvern trebuie să fie format din oameni curaţi care nu au niciun fel de probleme, care sunt integri şi toată conducerea politică trebuie să fie formată din oameni integri. Nu mă interesează dacă primesc demisii sau demiteri, important este să fie o echipă guvernamentală care nu are probleme de integritate, o echipă guvernamentală care este dispusă să meargă înainte şi să-şi facă treaba”, a mai spus Iohannis. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus înainte de CEx că „nu este corect şi nu este o abordare onestă ca unul dintre colegii noştri (premierul Tudose – n.r) să anunţe la televizor” că intenţionează să demisioneze. Întrebată dacă remanierea este dreptul premierului, Firea a spus că este foarte importantă opinia partidului, având în vedere că „este vorba despre funcţii obţi-nute cu susţinerea partidului care a câştigat alegerile”. Înaintea CEx-ului din Kiseleff, a existat şi o şedinţă separată a conducerii ALDE. La finalul reuniunii, C.P. Tăriceanu şi-a reafirmat sprijinul pentru ministrul Viorel Ilie, unul dintre cei trei demnitari cu probleme penale din Guvernul Tudose.