x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban, despre redeschiderea școlilor după 15 mai: Acestă decizie va fi luată în funcție de contextul epidemiologic

Ludovic Orban, despre redeschiderea școlilor după 15 mai: Acestă decizie va fi luată în funcție de contextul epidemiologic

23 Apr 2020   •   12:16
Ludovic Orban, despre redeschiderea școlilor după 15 mai: Acestă decizie va fi luată în funcție de contextul epidemiologic
Sursa foto: Captură video

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, în cadrul unei vizite la Institutul „Cantacuzino”, că decizia de reluare a cursurilor după data de 15 mai va fi luată în funcție de contextul epidemiologic. De asemenea, acesta a menționat că va fi necesară asigurarea de măști de protecție pentru toți copiii și pentru toate cadrele didactice.

„Această decizie (reluarea cursurilor imediat după 15 mai - n.r.) o vom lua împreună cu preşedintele, cu echipa de la Ministerul Educaţiei pe baza estimărilor care sunt făcute de Ministerul Sănătăţii şi va fi luată în funcţie de contextul epidemiologic şi de capacitatea efectivă de a reduce la maxim orice risc de îmbolnăvire a copiilor noştri", a afirmat șeful Executivului.

În ceea ce privește stocurile de dezinfectanți pentru școli sau necesitatea de reamenajare a sălilor de clasă, Ludovic Orban a declarat că în prezent sunt în analiză măsurile necesare.

„În momentul de faţă, aş prefera să nu vă dau nicio informaţie, atât timp cât în urma evaluărilor şi a planului nu se iau decizii. Ştiţi că mă feresc să prezint lucruri că 'aşa cred eu'. Aici se analizează care sunt nevoile - în cazul în care se ia decizia de deschidere - măsurile specifice care trebuie luate. Obligatoriu va trebui să asigurăm măşti pentru toţi copiii şi pentru toate cadrele didactice. Sunt măsuri care trebuie pregătite şi, în funcţie de decizie, vor fi luate", a spus premierul.

×
Subiecte în articol: ludovic orban redeschiderea scolilor