x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban îndeamnă Ungaria şi Polonia să aprobe bugetul UE şi Fondul de relansare

Ludovic Orban îndeamnă Ungaria şi Polonia să aprobe bugetul UE şi Fondul de relansare

19 Noi 2020   •   17:13
Ludovic Orban îndeamnă Ungaria şi Polonia să aprobe bugetul UE şi Fondul de relansare
Sursa foto: Hepta

Premierul Ludovic Orban a îndemnat, joi, Ungaria şi Polonia să renunţe la blocarea procedurilor de adoptare a bugetului Uniunii Europene şi a Fondului de relansare economică, argumentând că sunt afectaţi toţi cetăţenii europeni de actualul impas.

"Blocarea adoptării unei decizii privind Planul de relansare afectează întreaga UE, inclusiv pe cetăţenii din Ungaria şi Polonia", a declarat Ludovic Orban într-un interviu acordat Agenţiei France-Presse.

Premierul României s-a declarat încrezător că "în final se va ajunge la un acord", dar a respins argumentele Ungariei şi Poloniei, care se opun introducerii mecanismului privind respectarea normelor statului de drept. "Respectarea standardelor statului de drept reprezintă o garanţie pentru fiecare contribuabil că banii vor fi cheltuiţi corect, în interes public", a subliniat Ludovic Orban în interviul acordat AFP, potrivit France24.

"Guvernele ţărilor care se opun condiţionalităţilor trebuie să înţeleagă că este necesar să fie construită încrederea publică în acest program, care este extrem de important pentru relansarea economiei întregii Europe, în beneficiul cetăţenilor din Polonia şi Ungaria", a argumentat Ludovic Orban într-un alt interviu, acordat site-ului Politico.eu. "Nu cred că un guvern le poate spune propriilor cetăţeni că acest plan ar trebui blocat. Toţi contribuabilii din statele membre UE trebuie să aibă garanţia că banii sunt folosiţi corect", a subliniat premierul României.

 

×
Subiecte în articol: ludovic orban