x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "M-am dezamăgit şi pe mine prin soluţia de Guvern din 2008"

"M-am dezamăgit şi pe mine prin soluţia de Guvern din 2008"

19 Mai 2009   •   00:00

Preşedintele Băsescu a declarat, marţi seară, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Paris, că s-a dezamăgit şi pe sine când a luat decizia de a susţine, în decembrie 2008, o alianţă între PDL şi PSD, spunând că a făcut aceasta pentru a asigura stabilitatea politică a României.



"Mulţi dintre dumneavoastră aţi susţinut o altă soluţie decât cea de stânga. Cred că, prin soluţia politică pe care am găsit-o în luna decembrie, pe mulţi dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Să ştiţi că m-am dezamăgit şi pe mine însumi", le-a spus Traian Băsescu membrilor comunităţii româneşti din Paris. El a adăugat că, dincolo de a se dezamăgi, avea obligaţia să garanteze României o soluţie stabilă.

"Într-o perioadă care se prefigura de criză, aş fi putut, dintr-o voinţă politică care să-mi respecte toate abordările trecute, aş fi putut fi un preşedinte care să îşi împingă ţara într-o situaţie de instabilitate politică pentru a-şi reaspecta nişte crezuri. Am preferat să sacrific crezurile mele, decât să sacrific România împingând-o în instabilitate politică. Pentru asta pot fi judecat, pot fi apreciat, dar important e ca România să aibă stabilitate", a conchis şeful statului.

După ce şeful statului şi-a încheiat discursul, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti, care a avut loc la Ambasada României la Paris, unii dintre participanţi l-au criticat pentru soluţia adoptată la formarea Guvernului Boc."Dacă puteam, băgam şi PNL şi UDMR", a fost replica lui Traian Băsescu. O altă persoană i-a spus şefului statului că "prezenţa PSD la guvernare nu face decât să adânceacă şi mai mult criza". "Am vrut să-i aduc pe toţi la guvernare, dar n-am putut. (...) Doamnă, să vedem, dar să scăpăm de criza asta. Să scap de criza asta", a mai afirmat Băsescu.

×
Subiecte în articol: politic