x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Mai multe de jumătate dintre deținuții de la Penitenciarul Giurgiu vor să voteze

Mai multe de jumătate dintre deținuții de la Penitenciarul Giurgiu vor să voteze

10 Noi 2019   •   10:27
Mai multe de jumătate dintre deținuții de la Penitenciarul Giurgiu vor să voteze

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Giurgiu, Cătălin Ionuţ Zinică, a declarat că 491 de deţinuţi din cei 940 cu drept de vot din cadrul Penitenciarului Giurgiu şi-au exprimat intenţia de a vota.
"În cadrul Penitenciarului Giurgiu sunt 1.167 de persoane care ispăşesc pedepse privative de libertate, dintre care 940 au drept de vot. Dintre aceştia doar 491 şi-au exprimat intenţia de a vota", a afirmat acesta.

Pentru persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Giurgiu au fost amenajate patru cabine de vot în incinta penitenciarului, acestea fiind arondate la secţiile de votare 12, 13, 14 şi 15 din municipiul Giurgiu.

Pentru angajaţii din cadrul Penitenciarului Giurgiu care sunt de serviciu în ziua votului au fost luate măsuri ca să poată vota la secţiile de votare unde sunt arondaţi înainte sau după ieşirea din tură.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: alegeri