x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Managerului Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Gilda Popescu, demisă

Managerului Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Gilda Popescu, demisă

08 Dec 2017   •   15:18
Managerului Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Gilda Popescu, demisă

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a decis demiterea managerului Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Gilda Popescu, la propunerea Comisiei de control de la MS, pentru nerespectarea obligaţiilor în domeniul managementului economico-financiar, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ministerului, Oana Grigore. 

În perioada 10 - 13 octombrie 2017, Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a efectuat o acţiune de verificare la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" Bucureşti. Perioada controlată a fost cuprinsă între 1 ianuarie 2015 şi data efectuării controlului, informează MS, într-un comunicat transmis AGERPRES. 

Conform sursei citate, Comisia de control a mai decis să înainteze un raport în atenţia Curţii de Conturi, pentru efectuarea verificărilor necesare asupra modului de gestionare a fondurilor publice de către persoane cu atribuţii specifice Comitetului director, pe parcursul anului 2017. 

Totodată, va fi sesizată şi Agenţia Naţională de Integritate în vederea verificării situaţiei privind existenţa unei posibile stări de incompatibilitate a managerului Gilda Popescu ca urmare a semnării contractului de prestări servicii din anul 2016. 

În urma controlului, s-a mai decis demiterea directorului financiar-contabil interimar al Institutului, Daniela Dumitru, cu respectarea prevederilor legale, pentru abateri de la legislaţia în vigoare care sunt imputabile membrilor Comitetului director. 

Corpul de control a propus şi actualizarea Strategiei anuale a achiziţiilor publice, respectiv a Programului anual al achiziţiilor publice pe 2017. 

După verificări, s-a constatat că Institutul Naţional de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta', în calitate de autoritate contractantă, a încălcat prevederile legale privind achiziţiile publice, conform Legii 98/2016. 

"În perioada de efectuare a controlului au fost verificate, prin sondaj, procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică/acordurilor cadru, precum şi dosarele de achiziţie publică ale Institutului de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' în cadrul procedurilor de atribuire pentru serviciile de imagistică medicală, achiziţiile de alimente, achiziţiile de dezinfectanţi şi achiziţiile de materiale sanitare. Urmare a verificărilor efectuate la nivelul achiziţiilor publice realizate pe perioada ianuarie - septembrie 2017, Comisia de control a constatat neconformităţi şi abateri de la legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, procedurile derulate nerespectând exigenţele şi prevederile specifice enunţate de legea achiziţiilor publice nr. 98/2016 şi a normelor ei de aplicare intrate în vigoare la jumătatea anului 2016 prin HG nr.395/2016, respectiv a prevederilor Legii nr.500/2002 privind finanţele publice", precizează sursa citată. 

Totodată, raportul Corpului de control arată că în cazul contractării serviciilor de imagistică medicală s-a constatat încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice prin divizarea contractului de achiziţie în mai multe contracte cu valori mai mici, cu scopul de "a se evita" organizarea procedurii de achiziţie corectă, prevăzută de legislaţia în vigoare. 

"La data expirării acordului-cadru, Autoritatea Contractantă nu a organizat în timp util o procedură de licitaţie pentru achiziţia de alimente, motiv pentru care a achiziţionat direct de la acelaşi furnizor alimentele necesare cu preţuri majorate nejustificat, între 60% - 300%, pentru aceleaşi produse. Începând cu data de 28.04.2017, în urma înregistrării referatelor de necesitate pentru achiziţia de alimente din perioada mai - august 2017 au fost achiziţionate direct, prin SEAP, aceleaşi alimente care au fost prevăzute şi în acordul-cadru în valoare totală de 861.580,63 lei fără TVA încadrate pe 43 Coduri CPV distincte, altele decât cele prevăzute în Programul Anual al Achiziţiilor Publice aprobat de Comitetul director la data de 5.05.2017", menţionează MS. 

De asemenea, MS susţine că, la fel ca în cazul procedurii de achiziţie a alimentelor, şi la dezinfectanţi s-au încălcat prevederile legislaţiei privind achiziţiile publice prin achiziţionarea aceloraşi produse, atât prin procedură de licitaţie deschisă, cât şi prin achiziţie directă folosind coduri CPV diferite. 

"Pentru a evita din nou organizarea unei proceduri de licitaţie deschisă, Autoritatea Contractantă a încadrat materialele sanitare pe mai multe Coduri CPV pentru a proceda la cumpărare directă", potrivit sursei citate. 

Corpul de control a mai constatat că au fost încheiate o serie de contracte de prestări servicii în cadrul a trei proiecte cu tematica Tuberculoză (TB) finanţate din alte fonduri decât bugetul de stat. 

"În anul 2016 au fost, de asemenea, încheiate contracte de prestări servicii în cadrul proiectului Acord de Grant nr.709624 - E-Detect TB. Aceste contracte nu au fost întocmite de compartimentul specializat în achiziţii publice, aşa cum era normal având în vedere că sunt încheiate între Institut şi prestatori persoane fizice, institutul fiind în acest caz autoritate contractantă şi plătitoare a prestaţiei, sursa de finanţare fiind alta decât bugetul de stat. Contractele s-au încheiat prin încălcarea prevederilor înscrise la articolul 9.1.2 din cadrul Acordului de Grant şi implicit prin încălcarea legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice. Contractele au fost încheiate ca urmare a unei proceduri de selecţie de dosare, procedură care nu se regăseşte în legislaţia în vigoare privind achiziţiile publice şi care a fost derulată de managerul de proiect şi nu de biroul achiziţii publice, singura structură ce poate reprezenta Institutul în calitate de autoritate contractantă în cadrul unei proceduri de achiziţie publică", potrivit MS. 

Corpul de control a constatat că managerul instituţiei a încheiat un contract în calitate de persoană fizică independentă (PFI) cu institutul, contract semnat de către directorul medical în calitate de manager, ceea ce a generat o situaţie de posibilă incompatibilitate între funcţia de manager persoană fizică şi Popescu Gilda Georgeta - PFI ca prestator. 

"Comisia de control a procedat la calcularea diferenţei de sume între preţurile aceloraşi produse, pentru achiziţia de dezinfectanţi şi alimente achiziţionate prin achiziţie directă şi achiziţionate prin procedura de licitaţie deschisă. Această diferenţă rezultată, în valoare de 119.369,56 lei, este considerată o supraevaluare nejustificată şi estimată ca prejudiciu, motiv pentru care Comisia de control solicită Comitetului director să înfiinţeze prin decizie managerială o comisie de cercetare administrativă cu sarcina de a stabili întinderea reală a întregului prejudiciu şi identificarea persoanelor responsabile", se mai arată în comunicat. AGERPRES

×