„În timpul ședinței de guvern, fiindcă sunt beneficiari din diferite programe operaționale, și fiindcă mecanismele sunt diferite, iar la unii stimulentele sunt incluse în slariul de bază, s-a luat decizia ca această măsură să fie amânată până la 1 ianuarie, ca până atunci să fie gândită corelarea cu indicatorii de performanță a acestor forme de acordare a stimulentelor”, a declarat Marcel Boloș, la finalul ședinței de guvern de miercuri.
„Rămân cu acest spor”, a mai spus ministrul.
Potrivit variantei inițiale a ordonanței de urgență, în septembrie-decembrie ar fi trebuit să se taie bonusurile pentru cei care lucreaza cu proiecte europene (angajații MIPE au bonus de 50% din salariu).
Marcel Ciolacu declara săptămâna trecută că sporul acordat angajaţilor care lucrează în proiecte de atragere a fondurilor europene nu le va mai fi dat acestora pe perioada concediului de odihnă și că acesta va fi acordat în funcție de indicatorii de performață.
„Se taie acel spor când pleci în concediu. Atragi fonduri europene în concediu? Dacă dumneavoastră credeţi că e o abordare incorectă, să spuneţi. Concediul e concediu, ai salariu de bază pentru care lucrezi, pentru care primeşti concediu, şi ai un spor pentru atragerea de fonduri europene (...) vă mai anunţ ceva, chiar dacă suntem în campanie electorală şi chiar dacă mi-am anunţat candidatura, în sistemul public trebuie să fie indicatori de performanţă. (...) Asta înseamnă un stat... plătesc, îţi dau un spor de 50%, dar vreau să văd şi câte fonduri ai atras, câte proiecte ai deblocat. Acest lucru trebuie să-l faci lunar. Noi am mers pe un spor de 50%, nu pe un spor de până la 50%, ca să fie atribuit în funcţie de performanţă. Nu e nicio austeritate, e un lucru cât se poate de normal. Nu ştiu cât de legal este sau a fost până acum să primeşti spor de atragere de fonduri europene la salariul de bază, dar tu să fii în concediu", a afirmat Ciolacu.
Primarii, liber la concerte din bani publici
De asemenea, o altă măsură la care a renunțat Guvernul este cea referitoare la limitarea cheltuirii banului public la nivelul autorităților locale.
„Autoritățile locale nu au mai fost luate în calcul. Decizia de a include, înseamna asumarea unor măsuri pe care Guvernul din experiența anului trecut a trebuit să o ia. Schimbarea unui bec pentru iluminatul public devine un subiect de decizie la nivelul guvernului. După consultarea cu aleșii locali s-a luat această decizie, una care ține de interesul local”, a explicat ministrul Finanțelor.
„Nu sunt incluse autoritățile publice locale. Primăriile, Consiliile județene își pot implementa fără probleme investițiile și activitățile de asigurare a serviciilor publice în condiții de normalitate. Pentru autoritățile publice locale a fost majorat plafonul de contractare de împrumuturi pentru finanțarea lucrărilor de investiții”, a spus acesta.
Întrebat explicit despre organizarea de evenimente, cum ar fi concerte, Marcel Boloș a spus: „Evenimentele comunitare, cum sunt denumite ele, nu sunt cuprinse în proiectul de ordonanță de urgență. A fost eliminată, da.”
În varianta inițială a ordonanței era prevăzut faptul că „se pot organiza festivale, concerte (evenimente) doar din donații si sponsorizări - exceptii sărbatorile legale (Crăciun, Revelion etc)”.
Măsura ar fi lovit, cel mai probabil, în evenimentele de campanie care vor fi organizate pe final de an cu ocazia alegerilor prezidențiale și parlamentare.
Sursa: Antena3/CNN