Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, după estimările exit-poll-ului realizat de CURS-Avangarde, că românii au arătat că e nevoie de o schimbare.
„Românii au arătat că e nevoie de o schimbare. Le mulțumesc tuturor românilor care au avut încredere în noi. Le mulțumesc că au sancționat această batjocură la adresa României. E novoie de un guvern capabil, care are soluții. Le mulțumesc românilor că au mers la vot că și-au invins teama”, spune Marcel Ciolacu.
De asemenea, președintele PSD le-a cerut reprezentanților partidului din secții să numere voturile „în mod corect, cinstit și să nu părăsească secțiile de votare să se întâmple ca la Sectorul 1”.
Potrivit exit-pollului realizat de CURS, estimările sunt următoarele:
Camera Deputaților:
PSD – 30,5%
PNL – 29.0%
USR – 15,9%
UDMR – 5,7%
AUR – 5,2%
PRO Rom – 5%
PMP – 5%
PER – 1,2%
PPUSL – 1,1%
Altul 1,4%
Senat:
PSD – 30,6%
PNL – 29.1%
USR – 16,4%
UDMR – 5,7%
AUR – 5,3%
PRO Rom – 5%
PMP – 5%
PER – 1,1%
PPUSL – 1,0%
Altul – 0,8 %.