x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Dascălii au ajuns bătaia de joc a unor elevi. Trebuie intervenit urgent

Ciolacu: Dascălii au ajuns bătaia de joc a unor elevi. Trebuie intervenit urgent

de Redacția Jurnalul    |    08 Apr 2023   •   11:40
Ciolacu: Dascălii au ajuns bătaia de joc a unor elevi. Trebuie intervenit urgent
Sursa foto: Lucian Alecu

Președintele Camerei Deputaților susține că cele mai recente cazuri de agresiuni împotriva unor profesori sunt „cutremurătoare” și spune că trebuie intervenție urgent: „Avem legile Educației în Parlament. PSD va insista ca noile reglementări să restabilească autoritatea profesorilor”.

„Cazurile recente ale elevului care a înjunghiat premeditat o profesoară sau al celor din Prahova care au umilit și batjocorit un cadru didactic sunt cutremurătoare. Și este cu atât mai grav cu cât astfel de lucruri se petrec într-o sală de clasă”, a scris sâmbătă pe Facebook Marcel Ciolacu.

Conform acestuia, aceste cazuri pun în discuție autoritatea profesorilor.

„S-a mers prea departe, cu această libertate prost înțeleasă. Dascălii au ajuns bătaia de joc a unor elevi care consideră că au doar drepturi, fără nicio obligație. Lucrurile nu pot continua așa! Înainte dascălul era una dintre cele mai respectate persoane din comunitate. S-a pierdut acest respect și este foarte grav”, a mai spus președintele Camerei Deputaților.

Acesta susține că PSD va insista ca prin noile legi ale Educației să fie restabilită autoritatea profesorilor.

„Când vorbim de educație, vorbim de viitorul României. De aceea, trebuie intervenit urgent! Avem legile Educației în Parlament. PSD va insista ca noile reglementări să restabilească autoritatea profesorilor și respectul pentru cei care ne învață carte!”, a arătat Marcel Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu elevi