x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu, despre Nelu Tătaru: Votăm pentru ridicarea imunității. S-a dus acea epocă

Ciolacu, despre Nelu Tătaru: Votăm pentru ridicarea imunității. S-a dus acea epocă

de Redacția Jurnalul    |    11 Oct 2024   •   13:45
Ciolacu, despre Nelu Tătaru: Votăm pentru ridicarea imunității. S-a dus acea epocă
Sursa foto: Marcel Ciolacu

„S-a încheiat acea epocă, Parlamentul nu este pentru a avea imunitate pentru fapte penale”, spune Marcel Ciolacu. El anunță că social-democrații vor vota în favoarea cererii de ridicare a imunității parlamentare a deputatului Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită.

„Să mă întrebați...Știți foarte bine, cum votăm pentru ridicarea imunității. N-am mai fost nicio excepție de foarte mulți ani. Și cred că, în sfârșit, au înțeles că Parlamentul nu este pentru a avea imunitate pentru fapte penale. Are imunitate pentru declarații politice. S-a încheiat acea epocă”, spune Marcel Ciolacu.

Reacția liderului PSD vine după ce procurorii DNA au trimis Procurorului General al României, Alex Florența – referatul și copia dosarului penal în 10 volume – pentru a fi înaintate ministrului Justiției, Alina Gorghiu, astfel încât să îi fie ridicată imunitatea parlamentară deputatului Nelu Tătaru.

Procurorii vor să efectueze percheziții informatice și domiciliare.

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății (PNL) și deputat, este acuzat de DNA de luare de mită în formă continuată în 57 de acte materiale, în perioada aprilie – iulie 2024.

„În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale.

În cauză se mai efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, arată DNA.

 

 

(sursa: Mediafax)

×